Avertismente ale agenției Standard & Poor”s

Agenția Standard & Poor’s avertizează că unele din cele mai mari economii ale lumii ar putea să sufere în curând o retrogradare a ratingunui suveran în cel de al doilea val global de revizuiri. Potrivit agenției, costul colosal al susținerii sistemelor de sănătate și al firmelor afectate de epidemia de coronavirus a degradat profund finanțele publice în numeroase țări.
Reporter: Sorin Moțatu: Agenția Standard & Poor’s a retrogradat deja sau a revizuit perspectiva de rating pentru aproape 60 de țări, însă doar câteva dintre acestea au fost state bogate, care aveau un rating ridicat. Acest lucru ar putea să se schimbe în condițiile în care unele dintre aceste state au acumulat datorii de până la 20% din PIB, o schimbare care în mod normal ar fi durat patru sau cinci ani. Peste 30 de țări au o perspectivă negativă, ceea ce în majoritatea cazurilor conduce la o retrogradare. Printre acestea se numără: Australia, Italia, Spania și Mexic.
România beneficiază de un rating favorabil investițiilor, acesta situându-se însă cu numai o treaptă peste calificativul ‘nerecomandat’. Perspectiva de rating este însă negativă. Cu toate acestea ministrul de finanțe, Florin Cîțu, a declarat recent că se așteaptă ca Agenția Standard & Poor’s să păstreze ratingul României în decembrie, când se va face o revizuire a calificativelor./pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 octombrie