O stradă din complexul studențesc Hașdeu din Cluj a fost declarată zonă de siguranţă specială ca măsură de combatere a coronavirusului

Realizator: Ieri a fost a treia zi consecutiv cu peste 4.000 de cazuri noi de coronavirus. Autoritățile au raportat 4.026 de îmbolnăviri în 24 de ore, din peste 30.000 de teste. În capitală s-a înregistrat cea mai mare rată de infectare la mia de locuitori în ultimele 14 zile, 2,81. Urmează județele Alba, Vâlcea, Cluj, Bacău și Sălaj, unde s-a depășit nivelul de două cazuri la mia de locuitori. În alte 11 județe a fost trecut pragul de 1,5, au fost anunțate și 75 de decese, cele mai multe din ultima săptămână, iar numărul pacienților internați în secțiile de terapie intensivă reprezintă un record, 726. Județul Cluj se confruntă cu o creștere rapidă a numărului cazurilor de coronavirus. Multe dintre noile cazuri au fost înregistrate în rândurile studenților și de aceea autoritățile au impus noi măsuri speciale, printre care declararea unei străzi din complexul studențesc Hașdeu drept zonă de siguranță specială, patrulată permanent de forțele de poliție, după cum transmite corespondentul RRA Claudiu Pădurean.
Reporter: Mai multe focare de coronavirus din Cluj Napoca își au originea în zona Străzii Piezișe. Este vorba de una dintre cele mai aglomerate străzi din complexul studențesc Hașdeu, cu foarte multe terase și restaurante. Au fost multe cazuri în care au fost organizate petreceri fără respectarea regulilor sanitare. De aceea strada a fost declarată drept zona de siguranță specială, patrulată de forțele de ordine, spune prefectul Mircea Abrudean.
Mircea Abrudean: A fost instituită zonă de siguranță specială începând de ieri. Asta înseamnă că avem un dispozitiv impresionant acolo de forțe de ordine care patrulează în permanență pentru a se asigura că lucrurile sunt ținute sub control. Strada Piezișă este un focar de infecție la nivelul județului Cluj, a municipiului Cluj Napoca în momentul de față. Avem câteva focare care au izbucnit de acolo, de la petrecerile care se organizează. Astfel că măsura este una cât se poate de clară.
Reporter: Alte cazuri au fost semnalate în școli. Până acum, oficial, 111 elevi din 53 de școli au fost infectați cu coronavirus. Lor li se adaugă 49 de profesori din 41 de unități școlare.#HUN/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 octombrie)