Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara este supraaglomerat

Realizator: Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara este supraaglomerat și a început să refuze pacienți, iar bolnavii sunt îndrumați către alte unități medicale. De săptămâna viitoare capacitatea de internare ar putea însă să crească cu aproape 50 de pături, iar alte aproximativ 60 vor fi puse la dispoziția bolnavilor de COVID-19 într-o secție de la Spitalul Județean. Suplimentarea paturilor presupune și existența personalului specializat. Pentru a veni în ajutorul medicilor din alte specialități care se vor ocupa de aceste cazuri, Spitalul Victor Babeș le pune la dispoziție o platformă electronică pentru evaluarea personalizată a pacienților și alegerea tratamentului potrivit.
Reporter: Alina Bujancă – Medicii spun că au fost situații în care pacienții au venit și au plâns la ușa spitalului, cerând să fie internați, dar au fost redirecționați către alte unități din cauză că nu mai sunt locuri. Decizia este greu de luat, spune medicul infecționist Virgil Musta, cu atât mai mult cu cât practica medicală a arătat că în vindecare cheia succesului este tratamentul precoce. Vestea bună este că cel mai probabil de săptămâna viitoare capacitatea de internare la Timișoara va crește cu peste 100 de paturi printr-o extensie la Institutul de Cardiologie și la Spitalul Județean. Specialiștii de la Victor Babeș pun la dispoziția medicilor care vor lucra acestei secții platformă „pandemic controller” unde se introduc datele pacienților pentru o evaluare rapidă și stabilirea celui mai bun tratament. În momentul de față în Timiș sunt active 15 focare de infecție, iar în spitalele din județ sunt internați aproape 200 de pacienți./rpatulea/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 octombrie)