Duminică, 18 octombrie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea actriţei de teatru şi film de origine greacă Melina Mercouri, artistă exuberantă şi pasională, devenită, mai apoi, o luptătoare împotriva juntei fasciste care a preluat controlul asupra Greciei în anul 1967, iar mai târziu, o activistă politică socialistă înverşunată, o promotoare a culturii ţării sale dar şi a lumii întregi.
Melina Mercouri a avut cel mai îndelungat mandat de ministru al Culturii din Grecia, şi are meritul excepţional de a fi iniţiat, în anul 1983, alături de omologul său din Franţa, Jack Lang, proiectul „Capitalei Culturale Europene”, demarat, în anul 1985, prin desemnarea Atenei pentru a primi acest titlu, cu toate beneficiile economice, sociale şi, nu în ultimul rând, culturale care au rezultat din acest demers.
Maria Amalia „Melina” Mercouri s-a născut la 18 octombrie 1920, la Atena, în Grecia, într-o familie de politicieni, tatăl său, Stamatis Mercouris, un ofiţer de cavalerie, fiind ministru din partea partidului Stânga Democratică Unită, mama sa era Eirini Lappa, iar bunicul său, Spyros Mercouris a fost primar al Atenei.
În anul 1941, se căsătoreşte cu Panos Harokopos, un bogat om de afaceri, cu investiţii în imobiliare, de care va divorţa în anul 1962.
În 1944, Melina a absolvit Şcoala de Artă Dramatică din Atena, și a debutat pe scena Teatrului Național din Atena în rolul Electra din piesa lui Eugene O’Neill „Din jale se întrupează Electra”.
În anul 1949, cunoaşte un succes remarcabil, după ce va interpreta personajul Blanche Dubois din piesa lui Tennessee Williams „Un tramvai numit dorință”, jucată la Teatrul de Artă Karolos Koun. În spectacol, ea îşi face debutul de cântăreaţă, interpretând melodia lui Manos Hadjidakis şi Nikos Gatsos, „Hartino to Fengaraki”, ea cântând sporadic, de-a lungul carierei, şi alte melodii cunoscute din repertoriul grecesc.
Pe aceeaşi scenă, va interpreta, până în anul 1950, roluri în piese scrise de Aldous Huxley, Arthur Miller sau André Roussin.
După acest moment al consacrării, va trăi şi va juca la Paris, până în 1955, când s-a reîntors în Grecia. În Franţa va juca în piese bulevardiere scrise de Jacques Deval sau Marcel Achard, şi va întâni oameni de cultură remarcabili, precum Jean Cocteau, Jean-Paul Sartre, Colette şi Françoise Sagan.
În anul 1953, Mercouri va primi Premiul Marika Kotopouli.
După revenirea în ţara natală, va interpreta roluri în piese clasice, inclusiv „Macbeth” de Shakespeare și „Ciocârlia” de Jean Anouilh, pe scena Teatrului Kotopouli-Rex.
Fire sensibilă, atentă şi preocupată de problemele breslei sale, Melina se va alătura mișcării sindicale a actorilor de teatru, moment care va marca începutul tumultuoasei sale aventuri politice.
În anul 1955 debutează în film în producţia „Stella”, regizată de viitorul celebru regizor al superproducţiei „Zorba grecul”, Michael Cacoyannis. „Stella” va obţine un Premiu Special la Festivalul internaţional de film de la Cannes din anul 1956, iar acolo îl va cunoaşte pe regizorul american de film Jules Dassin, cu care va împărţi nu doar laurii unei colaborări artistice de succes, dar şi o viaţă de familie îndelungată.
În 1957, apare primul lor proiect comun, filmul „He Who Must Die”, fiind urmat, doi ani mai târziu de pelicula „The Law” şi, în 1960, de proiectul cinematografic „Never on Sunday”, în care Dassin va fi regizor şi co-star. Pentru acest film, Melina Mercouri va fi recompensată cu Premiul pentru Cea mai bună actriţă la ediţia 1960 a Festivalului internaţional de film de la Cannes. Totodată, ea va primi o nominalizare pentru Academy Award pentru Cea mai bună actriţă şi un Premiu BAFTA, de asemenea, pentru Cea mai bună actriţă în rol principal.
Era cel mai important succes cinematografic internaţional al actriţei, în acelaşi timp ea continuând şi apariţiile pe scenă, unul dintre cele mai interesante roluri fiind cel din piesa lui Tennessee Williams „Sweet Bird of Youth”/”Dulcea pasăre a tinereţii” (1960), regizată de Karolos Koun.
Cariera cinematografică de succes a continuat cu un rol în producţia „Phaedra” (1962), pentru care a fost din nou nominalizată, atât pentru un premiu BAFTA si pentru un „Glob de Aur” pentru Cea mai bună actriţă într-o dramă.
Recunoaşterea valorii artie sale nu s-a oprit aici, rolul interpretat în filmul „Topkapi” (1964) aducându-i o nouă nominalizare pentru un Premiu „Globurile de Aur” pentru Cea mai bună actriţă într-un musical sau comedie.
Melina Mercouri a lucrat cu unii dintre cei mai mari regizori din cinematografia mondială, precum Joseph Losey, Vittorio De Sica, Ronald Neame, Carl Foreman, Norman Jewison, şi a jucat inclusiv în filme de limbă spaniolă, precum rolul Jenny din „The Uninhibited” (în spaniolă „Los pianos mecánicos”), regizat de Juan Antonio Bardem, alături de staruri precum James Mason şi Hardy Kruger.
În anul 1967, ea a jucat ea a jucat într-o adaptare pentru Broadway a filmului „Never on Sunday” care îi adusese succesul în 1960, şi în care va juca, peste Ocean între 11 aprilie 1967 şi 13 ianuarie 1968. Pentru această realizare artistică, Melina va primi un Premiu Tony pentru Cea mai bună actriţă.
Însă la 21 aprilie 1967, în timp ce Melina Mercouri urca pe scenă la New York, un grup de ofițeri de extremă dreaptă, conduși de generalul de brigadă Stylianos Pattakos și de coloneii George Papadopoulos și Nikolaos Makarezos, prelua puterea în Grecia în urma unei lovituri de stat.
Melina Mercouri va deveni unul dintre cei mai importanți lideri ai mișcării din diaspora care lupta pentru îndepărtarea de la conducere a juntei militare, iar drept consecinţă Pattakos i-a retras cetățenia greacă, i-a interzis orice difuzare în Grecia a realizărilor sale artistice şi i-a confiscat întreaga avere.
În faţa acestei situaţii, artista de origine greacă a declarat: „M-am născut grecoaică și o să mor grecoaică. Pattakos s-a născut fascist și o să moară fascist.”
Au urmat 7 ani în care Grecia a fost condusă de junta militară, perioadă în care Melina a călătorit în lumea întreagă și a făcut campanie împotriva dictaturii, vorbind despre situația din Grecia și despre necesitatea izolării și îndepărtării de la conducere a personajelor militare.
Din cauza acestei opoziții fățișe, artista a fost chiar victima unei tentative de asasinat la Genova, în Italia.
Pe plan profesional, a urmat prestaţia ei din „Promise at Dawn” (1970), care i-a adus o altă nominalizare pentru „Globurile de Aur”.
În anul 1974, junta militară din Grecia a fost înlăturată de la putere, iar artista a putut să revină în patria natală, dedicându-se politicii și sprijinirii culturii.
În anii care au urmat, ea îşi va concentra cariera de scenă în producţiile greceşti jucate la The Threepenny Opera, spectacolul „Sweet Bird of Youth” şi pe rolurile din tragediile greceşti „Medea” şi „Oresteia”.
Pe plan politic, Melina Mercouri a contribuit la formarea Partidului Socialist Panelen (PASOK) și s-a implicat activ în mișcarea feministă. A devenit membru al comitetului central al partidului, iar în 1977 a fost aleasă în Parlament, cu cel mai mare număr de voturi din întreaga țară, aflându-se în Legislativul de la Atena în perioada 20 noiembrie 1977 – 6 martie 1994.
În anul 1978 va încheia cariera sa cinematografică, cu ultimul proiect în care a fost distribuită, „A Dream of Passion”, regizat de soţul său, Jules Dassin.
În anul 1981, PASOK a câştigat alegerile, iar Melina Mercouri a fost desemnată prima femeie ministru al culturii din Grecia, în cabinetul lui Andreas Papandreou, funcție pe care a deținut-o timp de 8 ani, aducând portofoliul culturii în prim-planul vieții politice din Grecia.
În mandatele sale, Melina Mercouri a realizat integrarea siturilor arheologice din Atena într-o zonă fără trafic, accesul gratuit la muzee și situri arheologice pentru cetățenii greci, în cadrul unui efort global de susținere a educației, a depus eforturi considerabile pentru returnarea frescelor din Parthenon expuse la British Museum și s-a implicat în promovarea teatrului și a cinematografului din Grecia.
În anul 1983, când Grecia deţinea preşedinţia Uniunii Europene, Melina Mercouri a organizat o întâlnire cu miniștrii culturii din cele zece state membre ale UE (la acel moment), încurajându-i să își unească eforturile pentru a promova cultura în întreaga Europă, prin proiectul propus de ea, „Capitalela culturală europeană”.
În anul 1985, proiectul său remarcabil prindea viaţă, iar Atena devenea prima „Capitală Culturală Europeană”.
În 1988, la următorul mandat la preşedinţia UE al Greciei, Melina Mercouri a făcut apel la dialog și cooperare cu țările din Europa de Est, aflate într-o perioadă tulbure pentru acestea, iar când s-a încheiat Războiul Rece și a căzut Cortina de Fier, Mercouri a fost unul dintre principalii promotori ai inițiativei „Luna culturală europeană”, care s-a lansat în anul 1990 și s-a axat în special pe țările din Europa Centrală și de Est.
În anul 1992, a avut loc ultimul său spectacol pe o scenă, în opera „Pylades”, la Atena, în rolul Clytemnestra.
În anul 1993, când PASOK a câștigat din nou alegerile, Melina Mercouri s-a reîntors la Ministerul Culturii, la 13 octombrie, în cabinetul aceluiaşi Andreas Papandreou, concentrându-se asupra stabilirii de legături între cultură și educație la toate nivelurile.
Melina Mercouri a murit la 6 martie 1994, la spitalul „Memorial” din New York, la vârsta de 73 de ani, în urma cancerului pulmonar.
A fost înmormântată, la 10 martie, la Atena, cu onorurile cuvenite unui preşedinte de ţară.
După dispariţia sa, soţul ei a înfiinţat Fundaţia Melina Mercouri, iar UNESCO a instituit medalia internaţională Melina Mercouri pentru dezvoltarea culturii, care recompensează iniţiative culturale excepţionale.
La împlinirea a 100 de ani de la naşterea artistei, Ministerul Culturii de la Atena a declarat anul 2020, ca Anul Melina Mercouri, în onoarea celei care a deţinut cel mai îndelungat mandat de ministru al Culturii, o personalitate exuberantă, remarcabilă prin spontaneitate și etos…
