Călin Popescu-Tăriceanu a demisionat din ALDE

Realizator: Suntem în legătură directă cu fondatorul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu. Bună seara, domnule Tăriceanu!
Călin Popescu Tăricenu: Bună seara!
Realizator: Informaţia potrivit căreia v-aţi dat demisia din ALDE a venit aşa, pe nepusă masă. De ce aţi făcut acest gest?
Călin Popescu-Tăriceanu: Nu cred că este pe nepusă masă, pentru că în momentul în care noi am hotărât în structurile statutare la ALDE să facem fuziunea cu PRO România, am anunţat, de asemenea că la parlamentare vom merge pe o listă comună, sub titulatura PRO România, ceea ce presupune că toţi membrii ALDE care urmează să candideze la alegerile parlamentare, vor deveni membri PRO România pentru a putea candida pe listele de la PRO România. Acest lucru este valabil inclusiv pentru mine. Şi aşa cum am anunţat, pe 8 noiembrie vom vea Congresul ALDE prin care se va decide fuziunea. În aceeaşi zi va avea loc Congresul PRO România în care se va decide fuziunea şi de pe data de 8 încolo vom funcţiona ca un singur partid. Deci, aceste lucruri erau previzibile, puteau fi, hai să spunem aşa, anticipate.
Realizator: Dacă nu va mai exista ALDE şi va fi PRO România social-liberal, atunci – Norica Nicolai spune că rămâne în ALDE – înţeleg că acest partid nu va mai exista.
Călin Popescu Tăriceanu: Nu, partidul va exista până se va pronunţa decizia definitivă a instanţei privind fuziunea. Aşa este legea română privind funcţionarea partidelor politice.
Realizator: Cine, în afară de dumnevoastră, domnule Călin Popescu-Tăriceanu, va mai fi pe listele PRO România la alegerile parlamentare?
Călin Popescu-Tăriceanu: În seara aceasta voi relua discuţiile cu Victor Ponta în legătură cu definitivarea candidaturilor din partea celor două partide. Nu vă pot spune în momentul de faţă prea multe lucruri în acest sens.
Realizator: Mulţumesc pentru aceste precizări!/lazard/ilapadat

 

ANTENA 3 (19 octombrie)