Avertizare MAE pentru diaspora română din Italia

În Italia este, astăzi, grevă generală, care va afecta atât transporturile publice, cât și pe cele private. Cetățenii români sunt avertizați de Ministerul de Externe să verifice situația în zonele în care se deplasează, pentru că ar putea fi afectate inclusiv transportul feroviar, aerian și cel maritim. Pentru mai multe informații despre serviciile respective, cetățenii români sunt rugați să consulte site-ul Ministerul italian al Transporturilor, precum și site-urile oficiale ale companiilor cu care intenționează să călătorească. În cazul pasagerilor care aleg avionul este recomandată consultarea informațiilor existente pe paginile de internet ale aeroporturilor și contactarea companiilor aeriene.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 23 octombrie)/cmorozanu/sdm2