Ministrul de interne l-a avertizat pe noul prefect al capitalei că îl așteaptă o perioadă dificilă

Realizator: Noul prefect al capitalei, Traian Berbeceanu, a depus astăzi jurământul de învestire și a fost avertizat de ministrul de interne că îl așteaptă o perioadă dificilă, cu referire la gestionarea situației generată de criza sanitară și de organizarea alegerilor parlamentare din decembrie. În discursul său, Traian Berbeceanu le-a promis bucureștenilor soluții, nu justificări.
Traian Berbeceanu: Numirea mea în funcția de prefect al municipiului Bucureşti mă onorează şi în egală măsură mă responsabilizează și mă provoacă. Sunt vremuri deosebite, cu provocări mari. Am convingerea că împreună cu dumneavoastră le vom face față. Vreau să îi sigur pe colegii din prefectură de tot sprijinul meu, de toată colegialitatea mea. Nu în ultimul rând vreau să îl asigur pe domnul primar general de toată deschiderea şi de o colaborare excepțională pe care o vom avea cu Primăria Generală, cu primăriile de sectoare pentru a rezolva cu operativitate toate problemele care ne vor provoca.
Realizator: Noul prefect al capitalei Traian Berbeceanu este un fost polițist cunoscut pentru activitatea sa ca șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate din Alba, dar și ca urmare a scandalului provocat de acuzații de corupție la adresa sa, neconfirmate în instanță. Traian Berbeceanu îl înlocuiește în funcție pe Gheorghe Cojanu, demis de premier după ezitările și neclaritățile în aplicarea noilor măsuri de prevenție odată cu atingerea și depășirea ratei de infectare de trei cazuri de COVID-19 la mia de locuitori în București./rpatulea/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (23 octombrie)