Manuscrisele lui Hitler s-au vândut la licitație în Germania pentru suma de 190 de milioane de euro

Manuscrisele lui Adolf Hitler, scoase la licitaţie de casa bavareză Hermann Historica, au fost vândute. Directorul, Bernhard Pacher, a confirmat ştirea agenţiei de presă Ansa, adăugând că îi cunoaște foarte bine pe cumpărători: „Pot garanta că nu au ajuns în mâinile neo-naziștilor”. „Per total, documentele au fost achiziționate pentru suma de 189.500 de euro, plus 25% pentru atribuire: prin urmare, cei 3 clienți vor trebui să plătească în total 228 de mii de euro”, relatează el.
La licitaţie au fost scoase şapte manuscrise: „patru au fost cumpărate de o persoană care va anunţa public achiziţia săptămâna viitoare, după care, cel mai probabil le va dona unui muzeu care nu ar fi avut banii pentru a le cumpăra”. Este o persoană cunoscută, de naţionalitate engleză, însă Pacher adaugă: „Prin contract, nu pot dezvălui nici numele, nici naționalitatea”. Printre manuscrise se afla și un discurs susținut de Hitler în 1939, în fața locotenenților armatei germane, discurs în care Fuerherul avertiza că vrea să „rezolve problema evreiască” și cerea naţiunii să se pregătească pentru război. Acest document a fost vândut cu 34 de mii de euro. În ultimele zile, având în vedere licitația, președintele organizațiilor evreiești din Europa, rabinul Menachem Margolin, criticase dur Hermann Historica, cerând ca licitația să fie „boicotată”. Nimic din ceea ce i-a aparținut lui Hitler și epocii sale „nu trebuie să aibă valoare de piață”, a explicat rabinul. (www.ansa.it – 23 octombrie)/cpaunel/rcostea