Televiziunea Română susține producătorii independenți de film din România

Televiziunea Română – singura instituţie media care contribuie la Fondul Cinematografic Naţional cu 15% din veniturile încasate din publicitate – deschide sesiunea de finanţare pentru anul 2020, conform Ordonanţei de Guvern nr. 39/2005.

Producătorii independenţi de pe piaţa de film din România pot beneficia de suma totală de 807 000 lei, în următoarele condiţii:
–  solicitanţii de finanţare din Fondul Cinematografic Naţional trebuie să fie titulari ai unui contract de credit direct cu Centrul Naţional al Cinematografiei;
–  solicitanţii să nu aibă/să nu fi avut contract de finanţare cu TVR, contract a cărui derulare a fost viciată, suspendată sau întreruptă din cauze neimputabile finanţatorului;
–  filmele de ficţiune de lung metraj şi documentarele de lung metraj pentru care se solicită finanţare trebuie să se afle în perioada de postproducţie.

Finanţatorul va departaja solicitările în funcţie de îndeplinirea condiţiilor enunţate mai sus şi numai după:
–  analiza sinopsisului, treatmentului/viziunea regizorală, scenariului;
–  vizionarea unei secvenţe de 15’ din film;
–  primirea acceptului din partea producătorului privind limita superioară a finanţării, care nu va depăşi 7% din suma totală de 807.000 de lei alocată pentru finanţări;

La încheierea contractelor de finanţare, cu termene de plată integrală până la data de 31 decembrie 2020, cesionarea drepturilor de difuzare constituie avantaj.

Proiectele pentru care se solicită finanţare trebuie trimise online pe adresa casadeproducție@tvr.ro

Fiecare proiect trebuie să fie însoţit de:
a) copie de pe notificarea prin care CNC a declarat proiectul câștigător sau de pe contractul de credit
b) un document cu contactele (mail si telefon) a minimum două persoane care vor administra relația cu echipa TVR privind această procedură de finanțare
c) declarație prin care producătorul acceptă ca limită maximă de finanțare 7% din 807000 lei
d) copie de pe procesul verbal de finalizare a filmarilor depus la CNC
e) scenariu
f) treatment sau viziune regizorală
g) sinopsis
h) plan de producţie
i) plan financiar
j) distribuția filmului
k) un link securizat cu o secvenţă de 15′ din film.

Documentele enumerate de la punctul a) la punctul j) vor fi trimise intr-un singur fișier de tip .zip sau .rar (care să nu depășească 24 MB). Fișierul va fi denumit după cum urmează: DenumireProducator_ TitluProiect.zip/.rar

Data limită pentru depunerea proiectelor este marţi 6 noiembrie 2020, ora 12.00.

Până în prezent, TVR a finanţat peste 165 de filme, din toate genurile cinematografice, producţii semnate de regizori debutanţi sau consacraţi, multe dintre acestea fiind premiate la festivaluri de anvergură.