Tramvaiele liniei 41 au revenit pe traseul dintre Ghencea şi Piaţa Presei Libere

În capitală, tramvaiele liniei 41 au revenit de astăzi pe traseul dintre Ghencea şi Piaţa Presei Libere, după ce săptămâna trecută au circulat autobuze navetă pentru a permite lucrări la pasajul pietonal de la staţia de metrou Parc Drumul Taberei. Staţia Uverturii rămâne închisă pe sensul spre Piaţa Presei Libere, pentru că Societatea de Transport Bucureşti modernizează refugiul staţiei, iar tramvaiele opresc în staţia Orşova./avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 octombrie)