Premierul Bulgariei a lansat un apel pentru respectarea măsurilor împotriva coronavirusului

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a lansat un apel pe pagina sa de Facebook, în vederea respectării măsurilor împotriva coronavirusului. „Medicii, asistentele şi infirmierele au ieşit din nou în faţa spitalelor. Coronavirusul s-a întors cu o nouă forţă. Echipele de medici care salvează vieţi ne roagă să fim responsabili, pentru a ne proteja pe noi şi pe cei apropiaţi nouă”, a scris prim-ministrul bulgar, postând fotografii cu cadrele medicale care au ieşit, marţi seară, în faţa unor unităţi medicale din Sofia, cu un apel de respectare a regulilor sanitare pentru a preveni răspândirea infecţiei. „Da, virusul este puternic şi ne-a pus la o încercare fără precedent. Nu putem opri totul în ţară şi nici nu trebuie, însă putem fi responsabili şi putem evita răspândirea acestuia. Nu trebuie să uităm cât este de important să purtăm mască, să păstrăm distanţa, să fim stricţi în ceea ce priveşte dezinfectarea şi să apelăm la medici când avem nevoie, pentru că ei ştiu cum să ne ajute. De aceea, gândiţi-vă când vedeţi medicii noştri că ies în faţa spitalelor. Depinde de noi să alegem calea mai uşoară. Odată am demonstrat că împreună putem face asta, aşa că, să o facem din nou!”, a subliniat Borisov./ddaniela/denisse

(www.dariknews.bg – 28 octombrie)