Apel pentru sprijinirea copiilor cei mai afectați de pandemie

La împlinirea a 27 de ani de activitate în România, Asociația SOS Satele Copiilor România lansează campania de strângere de fonduri Ajută copiii cei mai afectați de pandemie, pentru a atrage atenția asupra efectelor nevăzute ale crizei Coronavirus și a impactului negativ puternic pe termen mediu și lung asupra copiilor vulnerabili.
În România, 1,38 milioane de copii se află la risc de sărăcie sau excluziune socială, iar dintre aceștia, peste 700.000 trăiesc în condiții de sărăcie extremă. Aceste cifre sunt cu atât mai dramatice în contextul crizei Coronavirus, când categoriile sociale vulnerabile au devenit și mai expuse.
Pe măsură ce pandemia și criza economică se adâncesc, copiii sunt și mai supuși riscurilor: inegalitățile sociale și discriminarea devin mai puternice, crește riscul de abuz, neglijare sau exploatare și, în egală masură, crește riscul separării copiilor de familie din cauza sărăciei.
Mai mult, în mediul rural, odată cu închiderea școlilor, majoritatea copiilor nu au acces la educație, în lipsa dispozitivelor și a condițiilor de studiu propice. Totodată, pentru familiile numeroase care locuiesc într-o singură cameră, fără acces la apă curentă sau căldură, este imposibilă menținerea unor măsuri de igienă corecte, izolarea sau prevenirea răspândirii bolii în cadrul unei familii.
În acest context, SOS Satele Copiilor România lansează apelul de sprijin pentru copiii cei mai vulnerabili în criza provocată de noul Coronavirus. Oricine se poate alătura cauzei cu o donație de 4 euro lunar pentru copii prin SMS cu textul “MAMA” la 8864 sau printr-o donație online pe www.sos-satelecopiilor.ro.
Spotul campaniei aduce în prim plan povestea Dumitriței, o fetiță de 8 ani, care locuiește într-un sat din județul Bacău. Dumi, cum este alintată de familie, locuiește împreună cu cei patru frați și mama într-o singură cameră. De multe ori, copiii nu au mâncare suficientă, în ciuda eforturilor pe care mama le face zi de zi. Mama îi crește singură și lucrează cu ziua, dar în contextul actual este din ce în ce mai dificil să își găsească de lucru.
Dumitrița este unul din cei peste 550 de copii susținuți anual de SOS Satele Copiilor România prin programele de prevenire a separării copiilor de familie. În fiecare caz în parte, pandemia a accentuat greutățile și nevoile. Sunt familii greu încercate, a căror poveste se poate perpetua generații la rând. Cercul vicios al sărăciei extreme poate fi întrerupt doar printr-o intervenție susținută, cu ajutorul oamenilor de bine.
Fondurile strânse în campanie vor fi utilizate pentru a oferi sprijin de urgență familiilor din programele SOS Satele Copiilor – alimente, produse de igienă, dezinfectanți și măști, dar și

sprijin pe termen mediu: reparații urgente ale locuinței, rechizite și îmbrăcăminte pentru copii, consiliere socială și parentală, pentru a le oferi părinților îndrumare să aibă grijă de copii cât mai bine cu putință.
“Realitatea multor familii s-a schimbat în mod dramatic în ultimele opt luni în România. În timp ce mulți dintre noi am început să ne adaptăm la “noul normal”, pentru sute de mii de copii, noua normalitate înseamă mai puține mese calde sau mai puține lemne de foc, înseamnă să fie rupți complet de școală și izolați mai mult decât au fost vreodată. Părinții care se bazau doar pe venituri din munca necalificată sau cu ziua sunt mai neputincioși ca niciodată. Am ales să spunem povestea Dumitriței în această campanie pentru că este o oglindă a realității pe care o trăiesc majoritatea copiilor din programele pe care le desfășurăm. Și oricât de greu ar fi să privim această realitate, este necesar să o facem și să realizăm că fiecare dintre noi poate contribui la schimbare, cu un gest oricât de mic.” Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România
Intervenția SOS Satele Copiilor este una integrată și are ca scop eliminarea riscului de separare a copiilor de părinți, prin rezolvarea problemelor familiei (sănătate, educație, locuire, ocupare etc.), cu accent pe copil. Se lucrează unu la unu cu familii aflate în situații dificile, cu scopul de a îi ajuta și de a îi împuternici pe părinți să asigure creșterea și îngrijirea copiilor. Prin intervenția SOS, aproape 4.000 de copii au fost sprijiniți să rămănă în familiile biologice, cu o rată de succes de 99%.
Printr-un SMS cu textul “MAMA” la 8864, oricine se poate alătura cauzei SOS Satele Copiilor cu o donație de doar 4 euro lunar, pentru copii. Donatiile se pot face și pe website-ul asociației www.sos-satelecopiilor.ro sau în contul bancar RO84BACX0000001080003013.
În cazul donațiilor prin SMS, suma alocată cauzei este de 4 Euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom Romania Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
Campania de donații prin SMS este realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile şi Vodafone Romania.

Despre SOS Satele Copiilor România

SOS Satele Copiilor România este o organizaţie neguvernamentală, membră a Federaţiei SOS Children’s Villages International, ce derulează programe în 136 de ţări ale lumii. SOS Satele Copiilor are ca misiune oferirea unei familii iubitoare copiilor care au rămas fără îngrijirea

părintească și susținerea și protejarea celor care riscă să o piardă. În cei 27 de ani de activitate în România, SOS Satele Copiilor România a derulat programe de îngrijire alternativă a copiilor (Satele SOS, Comunitățile de tineri), de întărire a familiei (Centrele de consiliere și sprijin pentru copii și părinți, Centrul de zi), educaționale, precum și o serie de proiecte pentru tinerii aflați în situații de risc atât din sistemul de protecție, cât și din mediul rural sau familii vulnerabile. Anual, peste 700 de copii și tineri sunt sprijiniți în mod direct de SOS Satele Copiilor, dintre care peste 150 cresc în Satele SOS, alături de Mame SOS și de fraţii biologici sau sociali, iar 550 de copii sunt sprijiniți să rămână în familia lor și să nu trăiască trauma separării.

Asociația SOS Satele Copiilor România este considerată un model de bună practică în protecția copilului și se numără printre inițiatorii modelului caselor de tip familial în România, al centrelor de consiliere și sprijin pentru copii și părinți din comunități și al programelor ce pun accent pe formarea deprinderilor de viață independentă pentru tinerii din sistemul de protecție.

Mai multe detalii regăsiți pe canalele SOS:

Website: http://www.sos-satelecopiilor.ro
Facebook: SOSSateleCopiilor
Instagram: sos_satelecopiilor
Youtube Channel: SOS Satele Copiilor

Pentru mai multe detalii: pr@sos-satelecopiilor.ro