Candidata pro europeană Maia Sandu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova

Candidata pro europeană Maia Sandu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, cu peste 36% din voturi, potrivit rezultatelor finale anunțate de autorități. Maia Sandu se va confrunta în turul doi cu președintele filorus Igor Dodon, pentru care au optat 32,6% din alegători. Nu este însă foarte clar care dintre cei doi este favoritul, în condițiile în care candidați de stânga și filoruşi, al căror electorat e similar cu cel al lui Dodon, au obținut peste 23 de procente. Pe de altă parte, cei patru candidați pro europeni sau care militează pentru unirea cu România au împreună sub 8 la sută din voturi. Colega noastră Mariana Vasilache de la Radio Chișinău transmite.
Corespondenţă din Chişinău – Reporter: Mariana Vasilache – Victoria Maiei Sandu în primul tur este o surpriză, rezultatul votului de blam dat lui Igor Dodon – a comentat pentru Radio Chișinău analistul politic Anatol Ţăranu. Astfel se explică și procentajul mare obținut de un alt candidat de stânga, susținut de populația vorbitoare de limbă rusă, Renato Usatîi, care a acumulat aproape 17%. Expertul subliniază, în același timp, că reprezentanții partidelor de centru stângă au obținut împreună 56% din voturi. Chiar dacă în turul doi aceste voturi nu vor merge automat în favoarea lui Igor Dodon, victoria Maia Sandu nu este garantată, în pofida faptului că are premise mai bune. În opinia comentatorului, Maia Sandu ar urma să înceapă discuții cu Renato Usatîi, un critic deschis al lui Igor Dodon, însă în condițiile Republicii Moldova, aceste eventuale negocieri ar putea să deranjeze electoratul de dreapta. Şi editorialistul Nicolae Negru califică drept o surpriză rezultatele alegerilor, doar că este una neplăcută pentru Igor Dodon. În opinia comentatorului, acestea reprezintă și falimentarea așa-numitei politici externe echilibrate promovate de preşedintele socialist. Nicolae Negru consideră că în turul doi Maia Sandu are mai multe premise pentru a învinge, fiind acum pe un trend ascendent, dar și pentru că va putea atrage de partea sa mai multe voturi ale celorlalți candidați, inclusiv al celor de centru stânga, nemulțumiți de politicile lui Igor Dodon./denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 noiembrie)


 

Liderul partidului proeuropean de opoziţie Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, după prelucrarea a 100% din procesele verbale, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova cu un rezultat de 36,16% din voturi, iar actualul preşedinte al ţării, Igor Dodon, se situează pe poziţia secundă cu 32,61%, rezultă din datele anunţate, luni, de Comisia Electorală Centrală a republicii. Acest lucru înseamnă că învingătorul alegerilor va fi stabilit în al doilea tur de scrutin, care va avea loc la 15 noiembrie. Anterior, Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova a recunoscut alegerile ca fiind valide, prezenţa la vot a alegătorilor depăşind pragul necesar de 33,33%. Conform calculelor, locul trei este ocupat de liderul „Partidului Nostru”, primarul celui de-al doilea oraş ca mărime al ţării, Bălţi, Renato Usatîi, cu 16,9% din voturi. Apoi, în clasament urmează Violeta Ivanov din partea partidului „Şor” (6,49%), preşedintele partidului Platforma „Demnitate şi Adevăr”, Andrei Năstase (3,26%), candidatul din partea Partidului Unităţii Naţionale, Octavian Ţîcu (2,01%), candidatul din partea Partidului Liberal-Democrat, Tudor Deliu (1,37%) şi şeful Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă (1,2%)./ssirbu/pvelisar

(www.tass.ru – 2 noiembrie)