Statistici COVID la nivel naţional, pentru ziua de duminică

4.041 de cazuri noi de infectare cu coronavirus au fost înregistrate de ieri până astăzi la prânz în întreaga țară. Este un număr mai mic față de zilele trecute, dar, ca în fiecare sfârșit de săptămână, au fost făcute mai puține teste – puțin peste 10.500 -, astfel că rata de pozitivare este ridicată: aproape 40%. Bucureștiul are aproape 600 de noi îmbolnăviri și rămâne pe primul loc; este urmat astăzi, în premieră, la numărul zilnic de cazuri noi de județul Constanța, cu 375 – nivel neatins până acum în plan local. Pe locul al treilea este Doljul, unde au fost confirmate 211 noi îmbolnăviri. La prânz au fost anunțate și 86 de decese asociate cu COVID-19, iar dintre cei peste 11.700 de pacienți internați în spital, 916 primesc îngrijiri la terapie intensivă./cvanator

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 noiembrie)