Atacul de la Viena este un act islamist terorist, însă Austria îşi va apăra democraţia, afirmă cancelarul Sebastian Kurz

Cancelarul austriac a afirmat că împuşcăturile de luni, de la Viena, reprezintă, în mod clar, un act islamist terorist şi a promis că ţara îşi va apăra democraţia. Sebastian Kurz a adăugat, însă, că inamicul este extremismul violent, şi nu toţi membrii unei religii sau cetăţenii unei anumite ţări. Un atacator înarmat a ucis patru persoane, iar cancelarul Kurz a precizat că alte 15 au fost rănite, unele aflându-se în stare gravă. „A fost un atac născut din ură. Ură pentru valorile noastre fundamentale, ură pentru modul nostru de viaţă, ură pentru democraţia noastră, în care toţi oamenii au drepturi şi merite egale”. Unul dintre atacatori a fost, de asemenea, ucis. Ministrul de interne austriac a precizat că acesta avea 21 de ani şi dublă cetăţenie – nord-macedoneană şi austriacă./mbrotacel/sdm2

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 noiembrie)