Americanii votează în număr mare pentru a decide dacă îl vor menţine la putere pe Donald Trump sau îl vor alege pe Joe Biden ca viitor preşedinte al SUA, în cadrul celor mai polarizate alegeri prezidenţiale din istoria SUA. Pe fondul temerilor privind epidemia de COVID-19, aproximativ 100 de milioane de alegători şi-au exprimat opţiunea electorală înainte de ziua alegerilor, dar în oraşe, precum New York, s-au format totuşi cozi uriaşe la secţiile de votare. Votul anticipat este considerat în mod tradiţional avantajos pentru Partidul Democrat, dar de această dată nu există o delimitare foarte clară între democraţi şi republicani. Teoretic, democraţii sunt favorizaţi dacă majoritatea voturilor se exprimă înainte de ziua alegerilor, dar ţinând cont de pandemia de coronavirus, ţinând cont de temerile legate de cozile lungi la secţiile de vot, mulţi alegători susţinători atât ai democraţilor, cât şi ai republicanilor, au votat anticipat, iar tabloul amestecat şi extrem de volatil al alegerilor este un eveniment extrem de captivant şi fascinant de urmărit, subliniază corespondenţii BBC. /mbaciu/ilapadat

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 noiembrie)