Alte trei state din SUA au închis urnele de vot în alegerile prezidenţiale; în Ohio cursă strânsă Trump-Biden

Alegerile prezidenţiale din Statele Unite s-au încheiat în mai multe state, unde a început deja numărarea voturilor. Statele Georgia, Indiana, Kentucky, Carolina de Sud, Vermont şi Virginia au închis secţiile de vot la ora 7 p.m. ET (4 noiembrie, ora 2 a.m. ora României), iar statele Carolina de Nord, Ohio şi Virginia de Vest au închis urnele la ora 7:30 p.m. ET (4 noiembrie, ora 2:30 a.m., ora României). Potrivit proiecţiilor, Donald Trump a câştigat alegerile în statul Indiana, dar este prea devreme pentru anticipări privind celelalte state. Pentru Donald Trump este imperios necesar să câştige la urne în statul Ohio, mai ales că niciun preşedinte american nu a obţinut victoria fără voturile din statul Ohio. Potrivit sondajelor de opinie realizate în ultimele luni, Donald Trump şi Joe Biden sunt prinşi într-o cursă foarte strânsă în Ohio./mbaciu/ilapadat

(CNN INTERNATIONAL – 4 noiembrie)