Adrian Oros: La 1 decembrie va fi semnat contractul de finanțare pentru proiectul privind strategia de gestionare a apei

România are nevoie să își dezvolte infrastructura de irigații, iar la 1 decembrie va fi semnat contractul de finanțare pentru proiectul privind strategia de gestionare a apei, în valoare de 6,5 miliarde de euro incluse în Planul Național de Relansare și Reziliență, a anunțat astăzi ministrul agriculturii, Adrian Oros. El a subliniat de anul acesta s-au făcut investiții în acest domeniu în valoare de 250 de milioane de lei și că va mai solicita alte 110 milioane la noua rectificare bugetară. În opinia ministrului, soluția pe termen lung este extinderea și eficientizarea infrastructurii de irigații și nu acordarea de despăgubiri pentru pagubele provocate de secetă.

Adrian Oros: Investiţiile din 2020 vor ajunge la aproximativ 400 de milioane de lei. Total insuficient, foarte puțin și de aceea, având această posibilitate, să folosim Programul Naţional de Rezilienţă şi Relansare Economică, lansăm la sfârşitul acestui an şi lucrările vor începe de la anul acel program privind infrastructura de gestionare a apei, un program finanțat cu 6,5 miliarde euro. Soluția de a oferi despăgubiri, care nu acoperă nici pe departe pagubele și pierderile suferite de fermieri, nu este o soluţie pe termen lung./geftene/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 noiembrie