Ambasadorii G7, despre criza constituțională din Ucraina: „Este nevoie de acţiuni rapide”

Ambasadorii la Kiev ai țărilor care formează grupul celor șapte state puternic industrializate (G7) s-au întâlnit, miercuri, cu președintele Parlamentului ucrainean, Dmitro Razumkov, pentru a sublinia importanța unor acțiuni rapide pentru rezolvarea situației generate de deciziile controversate adoptate de Curtea Constituţională a Ucrainei – relatează Ukrainska Pravda. „În timpul unei întâlniri cu președintele Radei Supreme, Dmitro Razumkov, ambasadorii țărilor G7 au salutat eforturile forțelor pro-reforme, care s-au unit pentru a rezolva situația legată de Curtea Constituțională. Pentru rezolvarea crizei, este nevoie de acțiuni rapide, apoi ar trebui depuse eforturi comune pentru a consolida în continuare instituțiile anticorupție ucrainene și a crea un sistem judiciar care să câștige încrederea poporului ucrainean” – se arată într-un mesaj postat pe contul de Twitter (G7AmbReformUA) al ambasadorilor G7 la Kiev. Amintim că, pe 27 octombrie, Curtea Constituțională de la Kiev a declarat neconstituţionale declaraţiile de avere electronice şi a decis că este ilegal ca oficialii statului să fie traşi la răspundere penală pentru informaţiile false din declaraţiile lor de avere şi interese. De asemenea, Curtea a redus unele dintre atribuţiile-cheie ale Agenției Naționale pentru Prevenirea Corupției din Ucraina. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a calificat deciziile respective ale Curții Constituționale drept o „conspirație a vechilor politicieni şi a oligarhilor împotriva președintelui și a țării”. De asemenea, preşedintele Zelenski a depus la parlament un proiect de lege privind dizolvarea Curţii Constituţionale a Ucrainei./sdan/asalar

(www.pravda.com.ua – 5 noiembrie)