Președintele Donald Trump reia acuzațiile de fraudă prin mesaje postate pe platforma Twitter

Președintele SUA, Donald Trump, a postat pe platforma Twitter mesajul „Opriți numărătoarea!” și a reluat afirmațiile sale – nesusținute de dovezi – privind frauda electorală. Observatorii internaționali au afirmat că nu sunt dovezi în sprijinul acuzațiilor de fraudă lansate de președintele american, iar platforma Twitter a etichetat afirmațiile președintelui Trump drept „care pot duce în eroare”. Echipa de campanie a lui Donald Trump a anunțat că intenționează să depună în continuare acțiuni în instanță în unele state importante. Până în prezent, echipa de campanie a președintelui american a pierdut un astfel de proces intentat în statul Georgia însă a câștigat o victorie în instanță în statul Pennsylvania./cstoica/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 noiembrie