Fostul preşedinte al SUA Barack Obama l-a felicitat pe Joe Biden şi Kamala Harris pentru victoria în alegerile prezidenţiale

Fostul preşedinte al Statelor Unite Barack Obama a emis sâmbătă un comunicat în care i-a felicitat pe Joe Biden şi Kamala Harris pentru victoria în alegerile prezidenţiale din SUA. „Sunt extrem de mândru să îl felicit pe următorul nostru preşedinte, Joe Biden, şi pe următoarea Primă Doamnă, Jill Biden. Suntem norocoşi că Joe are tot ce trebuie pentru a fi preşedinte şi deja acţionează ca un preşedinte, pentru că, atunci când va intra în Casa Albă, în ianuarie, se va confrunta cu o serie de provocări extraordinare pe care niciun preşedinte ales nu le-a mai avut – o pandemie dezlănţuită, o economie şi un sistem de justiţie inegale, o democraţie sub semnul riscului şi un climat în pericol”, a declarat Barack Obama./mbaciu/asalar

(CNN INTERNATIONAL -7 noiembrie)