Inspecția Muncii a publicat un ghid în care detaliază procedura muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă

Începând de luni, pe toată perioada stării de alertă, angajatorii trebuie să dispună munca la domiciliu sau în regim de telemuncă pentru toate activitățile. Acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, salariații trebuie să aibă program individualizat. Pentru a veni în sprijinul angajatorilor, Inspecția Muncii a publicat un ghid în care explică procedura care trebuie îndeplinită.
Reporter: Gabriela Mitrovici – Stabilirea unui program individualizat de muncă se face prin decizia unilaterală a angajatorului, iar personalul trebuie să fie împărțit în cel puțin două grupe, care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de minim două ore. Inspecția Muncii precizează că în acest caz nu este necesară modificarea vreunei clauze din contractul individual de muncă, și prin urmare nu se transmite nimic în Registrul General de Evidenţă a Salariaților.
În ceea ce privește munca la domiciliu, adică acele situații în care salariatul lucrează exclusiv de acasă, fără să se deplaseze la serviciu nici măcar o zi pe lună, trebuie încheiat un contract de muncă la domiciliu, care se înregistrează în registru. Ghidul conține și instrucțiuni despre modificarea unui contract individual de muncă aflat în derulare într-un contract de muncă la domiciliu.
La capitolul „telemuncă”, adică atunci când salariatul lucrează cel puțin o zi pe lună de acasă, angajatorul trebuie să adauge contractului individual de muncă aflat în derulare o clauză de telemuncă. Modificarea se înregistrează în Registrul salariaților.
Ghidul publicat de Inspecția Muncii include și precizări despre înregistrarea și transmiterea în registru a încetării clauzei de telemuncă, dar și instrucțiuni despre înregistrarea unui contract nou cu clauză de telemuncă.#HUN/cvanatoru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (7 noiembrie)