Vaccinul anti-COVID rusesc ar putea ajunge în Ungaria în luna decembrie (Péter Szijjártó)

Săptămâna viitoare, procedura de avizare a vaccinului anti-COVID din Rusia va intra într-o etapă decisivă, ceea ce va face posibil ca Ungaria să achiziţioneze acest vaccin într-o cantitate mai mică în luna decembrie şi în cantitate mai mare, începând cu luna ianuarie – a afirmat sâmbătă ministrul ungar de externe, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. Referitor la negocierile privind achiziţionarea vaccinului, Péter Szijjártó a precizat că a discutat cu oficialii ruşi şi despre posibilitatea achiziţionării unei licenţe, astfel încât Ungaria să poată produce acest vaccin. Ministrul ungar de externe a adăugat că Ungaria şi-a înregistrat intenţia de a cumpăra un vaccin anti-COVID şi la un producător chinez de stat şi se află în contact cu două companii particulare, astfel încât Ungaria să fie printre primele ţări europene care să ajungă în posesia unui vaccin. Referitor la starea sa de sănătate, Péter Szijjártó a afirmat că, în a cincea zi a carantinei în care se află din cauza infectării cu coronavirus, unele simptome ale bolii, precum durerea de cap şi de membre, s-au accentuat, în timp ce simptomele de gripă şi tusea s-au calmat./ademeny/ilapadat

(MTI – 7 noiembrie)