Evoluția pandemiei de coronavirus în Balcanii de Vest

În Croația în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 33 de decese asociate COVID-19 și s-au confirmat 1.467 de noi cazuri de infectare cu coronavirus – a anunțat Comandamentul național pentru apărare civilă. În acest moment în Croația sunt 14.524 de cazuri active de COVID-19. În spitale sunt internați 1.513 pacienți, dintre care 167 la terapie intensivă. De la 25 februarie, când s-a descoperit primul caz, în Croația s-au înregistrat în total 70.243 de cazuri de infectare cu coronavirus și 865 de decese asociate infectării cu coronavirus, rata mortalității fiind de 7,9%.
În Slovenia în ultimele 24 de ore, după efectuarea a 4.457 de teste, s-au confirmat 1.084 de noi cazuri de infectare cu coronavirus și s-au înregistrat 27 de decese asociate COVID-19. Noile date comunicate de Guvernul Sloveniei arată că numărul cazurilor nou confirmate este în scădere, dar crește în continuare numărul pacienților internați în spitale. În acest moment 1.171 de pacienți sunt sub tratament în spitale, cu 28 mai mult decât ziua anterioară, iar la terapie intensivă sunt 196 de pacienți, cu șase mai mult decât marți. În ultimele două săptămâni în Slovenia rata de infectare la suta de mii de locuitori a ajuns la 1,007. De la începutul epidemiei în Slovenia s-au înregistrat în total 46.709 de cazuri și 605 decese asociate COVID-19.
În Bosnia și Herțegovina în ultimele 24 de ore din cauza infectării cu coronavirus au decedat 46 de pacienți. În același interval de timp în BiH s-au confirmat 1.605 de noi cazuri de COVID-19. Din cauza înrăutățirii situației epidemiologice în Federația BiH s-a reintrodus interdicția de circulație pe timp de noapte, între orele 23:00 și 5:00 și s-a redus de la 50 la 30 numărul persoanelor care pot fi împreună în același timp, fie că este vorba de spații deschise sau închise. De asemenea a fost adoptată decizia de a se dezinfecta toate spațiile în care duminică vor fi organizate alegeri, iar șapte zile după alegeri cursurile se vor desfășura doar online. A fost prelungită măsura privind obligativitatea purtării măștii de protecție atât în interior, cât și în exterior. Menținerea acestor măsuri va fi analizată la fiecare șapte zile.
În Muntenegru în ultimele 24 de ore s-au înregistrat șapte decese și s-au confirmat 546 de noi cazuri de infectare cu coronavirus – a comunicat Institutul pentru sănătate publică. De la începutul epidemiei, în Muntenegru s-au înregistrat în total 24.154 de cazuri de COVID-19 și 349 de decese asociate infectării cu coronavirus.
În Macedonia de Nord, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 947 de noi cazuri de infectare cu coronavirus și 30 de decese – a anunțat Ministerul macedonean al sănătății. În același interval de timp s-au vindecat 947 de pacienți, în total 15.116. De la începutul pandemiei, în Macedonia de Nord s-au înregistrat în total 41.222 de cazuri de COVID-19 și 1.186 de decese asociate COVID-19./rmihaj/ilapadat

(www.rts.rs – 11 noiembrie)


Situația epidemiei de coronavirus în Serbia

De la începutul epidemiei de coronavirus în Serbia au fost infectate 66.888 de persoane și s-au înregistrat în total 915 de decese asociate COVID-19. În Serbia, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 14 decese asociate COVID-19 și 2.823 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, cel mai mare număr de la începutul epidemiei. Cele mai multe cazuri, 1.423, au fost confirmate în Belgrad. Doctor Predrag Kon, membru al Comandamentului de criză din Serbia, a avertizat că nu este departe o situație epidemiologică catastrofală, când nu vor mai exista locuri în spitale. Doctor Kon a declarat că nu există „șanse teoretice” de a se reintroduce starea de urgență pe întreg teritoriul Serbiei. Totuși, din cauza creșterii numărului infectărilor, la recomandarea Institutului pentru sănătate publică, în localitățile Sabac și Negotin s-a reinstituit starea de urgență. Restaurantele și cafenelele se vor închide la ora 23,00 și se recomandă ca cetățenii să respecte toate măsurile impuse pentru limitarea răspândirii coronavirus./rmihaj/ilapadat

(www.rts.rs – 11 noiembrie)