Negociatorii Parlamentului European și Președinția Consiliului UE au ajuns la un compromis asupra viitorului buget multianual

Realizator: Negociatorii Parlamentului European și Președinția Consiliului au ajuns la un compromis asupra viitorului buget multianual și fondului de redresare economică suplimentat cu 16 miliarde de euro pentru sănătate, educație și cercetare. Totalul de 1,8 trilioane are nevoie acum de aprobarea finală, însă sub amenințarea unui veto din partea Ungariei, pentru că acordul prevede condiționarea finanțării de respectarea statului de drept.
Reporter: Carmen Gavrilă – Negociatorii au fost de acord cu principiul conform căruia costurile de rambursare pe termen mediu și lung a datoriei rezultate din fondul de redresare nu ar trebui să fie în detrimentul unor programe de investiții bine stabilite în bugetul multianual și nu ar trebuie să aibă ca rezultat contribuții mult mai mari, bazate pe venitul național brut din partea statelor membre. Negociatorii legislativului au prezentat o foaie de parcurs pentru introducerea de noi resurse proprii în următorii șapte ani, iar acest calendar este inclus în acordul interinstituțional, deci devină un text obligatoriu din punct de vedere juridic. Foaia de parcurs include o resursă proprie bazată pe schema de comercializare a certificatelor de emisii, o taxă digitală, valabilă din 2024 și o contribuție financiară din partea sectorului corporativ, aplicabilă din 2026. Conform înțelegerii între negociatorii Parlamentului și Consiliului va exista o mai bună monitorizare a aspectelor legate de climă și de biodiversitate, cu scopul ca cel puțin 30% din totalul cheltuielilor din bugetul Uniunii și din instrumentul de redresare să sprijine obiectivele de climă. De asemenea, 7,5% din cheltuielile anuale vor trebui dedicate obiectivelor privind biodiversitatea începând cu 2024 și încă 10% începând din 2026./rpatulea/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (11 noiembrie)