Primarul Timişoarei susţine că e nevoie de carantinarea municipiului

Realizator: Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că este nevoie ca municipiul să intre în carantină, deoarece numărul infectărilor cu noul coronavirus continuă să crească, iar în spitale nu mai sunt locuri libere, în special la terapie intensivă. Rata de infectare, cumulată în ultimele 14 zile, a depășit în acest oraș şapte cazuri la mia de locuitori.
Dominic Fritz: Suntem într-o situație dificilă, o situație care se va înrăutăți, nu mai există un pat liber la ATI în Timișoara. Şi vreau să le fie tuturor clar ce înseamnă asta, în noaptea de duminică spre luni au murit șase oameni la „Victor Babeș”, pentru că nu au mai putut fi transferați într-un pat ATI de la un pat normal. Despre carantinarea Timișoarei trebuie să analizăm foarte bine în zilele astea dacă nu este nevoie de o frână de urgență pentru a opri răspândirea exponențială a virusului.#HUN/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (11 noiembrie)