Proiect cultural românesc, premiat în cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniul Cultural „Europa Nostra 2020”

Premiile Europene pentru Patrimoniul Cultural „Europa Nostra 2020” reprezintă cele mai importante distincții în domeniul patrimoniului cultural și au adus țării noastre, anul acesta, bucuria de a fi reprezentată de proiectul câștigător „Ambulanța pentru monumente”. Distincțiile au fost acordate aseară în cadrul unei gale online.
Proiectul românesc este câștigător atât al categoriei Educație, formare și conștientizare în domeniul patrimoniului, dar și al Premiului Publicului, decernat în urma voturilor a peste 12.000 de cetățeni europeni.
Proiectul „Ambulanței pentru monumente” a devenit – în cei 5 ani de existență ai săi – sinonim cu salvarea unor monumente aflate în mare pericol, prin intervenții de urgență de calitate și implicarea comunității. Remarcabil pentru viziunea inițiatorilor acestui proiect și pentru implicarea tinerilor, a specialiștilor, a autorităților și a sponsorilor, a conturat o reală și puternică comunitate.
„Îi felicităm pe toți cei implicați în acest proiect conturat în jurul valorilor culturale și identitare din atâtea comunități beneficiare, dar și pe aceia care au contribuit, prin votul lor, la recunoașterea și promovarea inițiativelor civice născute din grija și respectul pentru patrimoniu. Recunoașterea oficială primită din partea Europa Nostra și fiecare exemplu de implicare personală pentru protejarea patrimoniului cultural înseamnă înțelegerea și asumarea istoriei noastre comune. Reziliența acestui proiect este o șansă de a valorifica diversitatea culturală și de a da mai departe, moștenire generațiilor viitoare, valorile trecutului și ale prezentului”, a declarat Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.
Ministerul Culturii a finanțat acest proiect, prin AFCN, în anul 2016.

Mai multe detalii:
http://www.europeanheritageawards.eu/winners/the-ambulance-for-monuments/