Născut în 285 d.Hr. aproape de Memphis, în Egipt, fascinantul tărâm milenar al faraonilor, Sfântul Mina, ajuns soldat în armata romană, a refuzat să își lepede credința creștină, dezbrăcând haina militară pentru a purta bătălia unui trai de pustnic în deșert, unde și-a aflat harul de a face minuni. Torturat și ucis în 309 d.Hr., în vremea persecuțiilor împăratului Dioclețian, Sfântul Mina este prăznuit pentru nestrămutata sa credință pe 11 noiembrie în calendarul ortodox, pe 24 noiembrie în cel romano-catolic și pe 15 Hathor în calendarul copt, bazat pe cel vechi egiptean, corespunzând datei de 24 noiembrie. Potrivit surselor religioase copte, minunile Sfântului au început să se dezvăluie imediat după moartea sa, când fiindu-i aruncat în foc trupul, acesta nu a ars, ci a fost purtat în pribegie până la aflarea unui loc de cuvenită îngropare.
După încetarea persecuțiilor împotriva creștinilor, la câțiva ani de la moartea Sfântului, în urma unui mesaj divin, rămășițele sale pământești au fost aduse de departe, prin strădania Papei copt Atanasie Confesorul al Alexandriei, lângă acest oraș întemeiat în jur de 332 î.Hr de însuși Alexandru cel Mare. Sfântul și-a ales chiar el locul de odihnă în pământ egipten, atunci când cămilele care transportau relicvele, odată ajunse la Lacul Mariut, lângă Alexandria, nu au vrut cu niciun chip să mai înainteze. Astfel că, grație acestui semn socotit divin, relicvele au fost îngropate în acel loc de popas. Apoi, nimeni n-a mai știut o vreme de ele, până când unui păstor i s-au vindecat acolo niște animale bolnave și locul a devenit din ce în ce mai cunoscut pentru tămăduirea de boli. Chiar împăratul Constantin cel Mare, după unele surse, sau împăratul Zeno, după altele, și-a trimis fiica bolnavă de lepră să afle vindecare lângă Mariut și, în semn de recunoștință, a cerut să fie construite, spre venerarea Sfântului făcător de minuni, mai multe edificii și străzi, alcătuind un întreg oraș închinat lui, numit Abu Mena.
În veacurile ce au urmat, la această răspântie a drumurilor străbătute de caravane, orașul închinat Sfântului Mina și puterii sale vindecătoare a dobândit faima celui mai căutat loc de pelerinaj din Egipt, atrăgând credincoși din toate cele patru zări, care se nevoiau pe lungi drumuri chinuitoare, pentru a găsi alinare și vindecare. La jumătatea secolului al VII-lea, când impunătorul oraș Abu Mena a fost distrus de musulmanii cuceritori, cultul Sfântului Mina se răspândise deja în multe țări, păstrând vie, prin pelerini, călători și iscoditori ai istoriei, imaginea sa și a miracolelor săvârșite de el. Timpul s-a așternut apoi peste ruinele rămase în urma cuceririlor musulmane și abia la începutul secolului al XX-lea a fost redescoperit vechiul complex Abu Mena.
Mai târziu, în 1959, odată cu înscăunarea sa, Papa Chiril al VI-lea al Alexandriei, Patriarh al Scaunului Sfântului Marcu, grație legăturii sale spiritule neîncetate cu Sfântul Mina, pe care l-a cinstit ca protector al său încă de când era călugăr, purtându-i numele, a stăruit să reînvie măreția de odinioară, zădărnicită de apăsarea veacurilor, a orașului sfânt. Astfel, pe locul vechiului lăcaș construit în vechime de împăratul Arcadius, lângă biserica Sfintei Fecioare Maria și cea a Sfântului Mina, a clădit o maiestuoasă catedrală înnobilată cu marmură și granit, păstrând planurile celor șapte altare de închinare, care își întâmpină vizitatorii cu un însuflețitor mozaic al Sfântului său ocrotitor. În acest falnic lăcaș modern al ortodocșilor copți și-au aflat, în sfârșit, liniștea moaștele aduse din vechea biserică de secol VI a Sfântului Mina.
În iconografia coptă, Sfântul Mina apare în mai multe ipostaze, fie ca soldat al armatei romane, de obicei flancat de două cămile, fie ca imagine ecvestră, învingând ispitirea diavolului reprezentat simbolic sub calul său, diferențele izvorând din tradițiile hagiografice diverse folosite de meșterii sau artiștii care au realizat piese de ceramică, plăci de fildeș, fresce sau icoane. La Biserica Sfântului Mina de secol VI din Cairo, una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe din Egipt, se află mai multe icoane vechi reprezentându-și ocrotitorul, dar și unele mai noi, din secole XVIII – XIX. O icoană de secol XIII este păstrată la Biserica ortodoxă coptă a Sfântului Mercurie, unul dintre puținele lăcașuri din Cairo rămase cu fundația originară intactă, care a servit ca sediul al Papei ortodox copt de Alexandria, între anii 1300 și 1500. În tonuri de ocru și roșu, Sfântul Mina este reprezentat tânăr, în postură ecvestră, iar sub calul său apar și cele două cămile care îl însoțesc și în reprezentările statice, evocând episodul în care animalele s-au oprit la Lacul Mariut. Între piesele Muzeului Coptic din Cairo, care deține cea mai mare colecție de artefacte creștine egiptene din lume, este expusă o icoană de secol XVIII a Sfântului Mina, cu două personaje în partea de jos și cu diavolul învins, simbolizat sub cal. În tonuri de roșu, cu câteva accente de negru, icoana este realizată de un artist armean din Egiptul otoman, specializat în arta religioasă, ale cărui icoane copte decorează Biserica Sfânta Maria din Cairo, una dintre cele mai vechi din Egipt, datând din secolul al IV-lea, cunoscută și sub numele de Biserica Suspendată, deoarece se află pe o colină înaltă. În această Biserică Suspendată se află o icoană de secol XVIII a Sfântului Mina, o compoziție puternic stilizată, într-o dominantă de roșu contrastând cu ferme contururi negre. O frescă de secol VII, de la Mănăstirea Sfântului Macarie cel Mare, situată la jumătatea distenței dintre Cairo și Alexandria, îl reprezintă pe Sfântul Mina în rugăciune, alături de Iisus, ambii stând în fața unor coloane cu arcade, paleta cromatică fiind dominată de tonuri de ocru, cu accente de brun în fundal. Mănăstirea ortodoxă coptă a luat naștere în jurul anului 360, din grija Sfântului Macarie al Egiptului, părinte spiritual pentru mii de călugări în lăcașul locuit continuu de monahi încă din secolul al IV-lea. Tot aici se păstrează o descriere deteriorată de vreme, de secol XII, a Sfântului Mina alături de un alt sfânt, ambii în haine militare, călare pe cai, într-o prezentare grafică bogată. Un fragment de frescă de secol VII cu Sfântul Mina într-o tunică roșie, cu mâinile ridicate în rugăciune, se păstrează la Muzeul Luvru din Paris, provenind de la vechea Mănăstire Kellia, datată în prima jumătate a secolului al IV-lea, dar distrusă de timp. Imaginea este mult deteriorată, partea inferioară a corpului lipsește, culoarea s-a stins, dar se poate distinge părul scurt, care îi conferă un aspect tânăr, o aură circulară completând portretul martirului egiptean. Spre deosebire de alte descrieri, cele două cămile care sunt în mod tradițional legate de legenda sa nu sunt prezente aici.
La Muzeul Greco-Roman din Alexandria, cel mai important muzeu dedicat arheologiei greco-romane din lume, creat la inițiativa arheologului italian Giuseppe Botti, în secolul al XIX-lea, se găsește o frescă de secol VII în care Sfântul Mina este descris pe un fond negru, într-un joc ritmat, cu nuanțe de ocru, însă numai picioarele sale și cele două cămile însoțitoare au rămas vizibile. La Marea Roșie, în cea mai veche mănăstire din lume fondată de întemeietorul monahismului, Sfântul Antonie, o frescă complexă de secol XIII, cu o cromatică dominată de tonuri de brun, îl descrie pe Sfântul Mina ca purtător al crucii, pe cal, cu cele două cămile dedesubt, proiectându-se pe un fundal amintind de dunele deșertului. O altă frescă, de secol XVIII, cu o descriere similară, dar cu o paletă cromatică mai luminoasă, în tonuri de ocru și roșu, se păstrează de la Mănăstirea Sfântului Pavel Tebeul, primul ascet retras în străfundurile pustiului. Lăcașul monahal ortodox copt, de secol IV, situat tot în apropierea Mării Roșii, cunoscut și sub numele de Mănăstirea Tigrilor, a fost fondat peste peștera unde Sfântul din Teba a trăit până la 113 ani. Emmanuel Lambardos, artist religios grec de secol XVII, membru al școlii cretane de iconografi, l-a descris pe Sfântul Mina în portert întreg, în picioare, în haină militară, cu scut, suliță și o cruce, fără a include în scenă cele două cămile aproape mereu prezente, dar reprezentând în jur scena decapitării Sfântului și cinci minuni ale sale, inspirate probabil de legendele grecești, nu de cele egiptene. Lucrarea se află la Institutul Elen de Studii Bizantine și Post-Bizantine din Veneția. Într-o frescă modernă de secol XX, mărginită de coloane de marmură, la biserica Sfântul Gheorghe din Alexandria, Sfântul Mina în postură ecvestră apare între alți patru sfinți, într-un ritm alert creat între cele patru personaje și cei patru cai. O altă frescă modernă, din Capela Sfântului Mina, la Mănăstirea Marii Lavre de la Muntele Athos, în Grecia, evocă un episod special, mărturisitor al minunilor săvârșite de Sfânt mai aproape de zilele noastre. Se spune că, în 1942, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în campania germană din nordul Africii, condusă de generalul Rommel, aliații au învins trupele nemțești mult mai numeroase decât ale lor, după ce, în ajunul bătăliei de la El Alamein (locul lui Mina), Sfântul s-a arătat în tabăra germanilor, înfricoșându-i, în fruntea unei caravane de cămile, apărat de cete îngerești, așa cum era pictat, înfăptuind miracole, pe zidurile bisericii sale aflate în ruină din acel loc.
Mărturie a pelerinajelor de la Abu Mena, orașul Sfântului Mina de lângă Alexandria, mici vase ceramice rotunde, cu două mânere (ampullae), în care credincioșii puteau lua acasă apă sfințită sau ulei de la candelele ce ardeau deasupra mormântului Sfântului, înfățișându-l pe acesta în costum militar roman, flancat de cele două cămile și de două cruci, sunt păstrate la Metropolitan Museum of Art din New York, Muzeul Petrie de Arheologie egipteană și la British Museum din Londra, Muzeul Benaki din Atena, Kunsthistorisches Museum din Viena, Städtiche Galerie Liebighaus din Frankfurt sau la Muzeul Luvru din Paris.
(Cristina Zaharia)
