Sancţiunile împotriva „Nord Stream-2” vor lovi în Polonia şi în Danemarca, afirmă jurnalistul Michael Maier

În cazul continuării înăspririi sancțiunilor SUA împotriva gazoductului „Nord Stream-2”, competitorul polonezo-danez al proiectului ruso-german, Baltic Pipe, ar putea să se confrunte cu probleme serioase, consideră jurnalistul publicaţiei Berliner Zeitung, Michael Maier. Acesta a atras atenția asupra unei situații „nostime”: un port german – Mukran – este punct de susţinere atât pentru construcția gazoductului Gazprom „Nord Stream-2”, cât și pentru construcţia conductei competitorului polonezo-danez „Baltic Pipe”. „Dacă portul Mukran va intra sub incidenţa sancțiunilor SUA, atunci şi conducta baltică va avea probleme serioase, adică fix proiectul care a fost destinat să submineze cooperarea ruso-germană” – a subliniat jurnalistul. „Este puțin probabil ca cineva din economia internațională să-şi dorească să își asume asemenea risc” – scrie Maier. Acesta a adăugat, de asemenea, că în perioada dintre alegerile prezidențiale din SUA și investirea șefului statului, autoritățile țării vor monitoriza îndeaproape ceea ce se întâmplă în baza operațională a construcţiei „Nord Stream-„2 – portul Mukran./ssirbu/atataru

(www.ria.ru – 11 noiembrie)