Democraţii americani cer republicanilor din Congres să nu mai nege victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale

Democraţii din Congresul american au făcut un apel către Partidul Republican să nu mai nege victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale şi să gestioneze criza de coronavirus. Preşedinta camerei reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a afirmat că respingerea ştiinţei şi a unei bune guvernări venite din partea republicanilor se plăteşte cu preţul vieţilor americanilor. „Preşedintele, ca şi republicanii din Congres, au ignorat prin întârziere, deformare, negare. Preţul plătit au fost decesele. Şi ce fac ei acum? Evită în toate modurile asumarea responsabilităţii. Se angajează într-un circ absurd. Refuză să accepte realitatea. Republicanii se prefac într-un mod ruşinos, fără să recunoască ce responsabilitate avem şi fac şi mai dificilă gestionarea crizei masive din domeniul sănătăţii şi cel al economiei, cu care ne confruntăm”, a afirmat Nancy Pelosi./aionita/ilapadat

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 noiembrie)