Jumătate din țară este în scenariul roșu în privința ratei de infectare cu COVID-19

Realizator: În privința ratei de infectare, aproape jumătate din țară este în scenariul roșu. Cu cea mai mare incidență în județele Sibiu, unde s-a depășit şapte cazuri la mia de locuitori, și Cluj aflat foarte aproape de acest prag raportat la ultimele 14 zile. Un singur județ mai figurează în prezent ca zonă verde, cu o incidență sub 1,5 cazuri la mia de locuitori, Vrancea. Astăzi au fost înregistrate doar 58 de cazuri noi. În județ însă sunt active mai multe focare de COVID-19, transmite corespondentul RRA, Gabriel Sava.
Reporter: Dispensarul TBC aparținând spitalului județean de urgență ”Sfântul Pantelimon” Focșani a fost închis, după ce unitatea medicală a înregistrat opt cadre medicale infectate cu noul coronavirus. Probleme sunt și în unitatea de primire urgențe, dar și în secția de nefrologie unde au fost înregistrate câte trei cazuri de îmbonăvire cu noul coronavirus. În total, la nivelul județului, sunt active în prezent 20 de focare.
Silviu Stanciu, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Vrancea: Unele dintre aceste active și în acest moment. Cele mai mari au fost la un spital de boli psihice și un centru de educație incluzivă. S-a dispus testarea tuturor pacienților și a personalului, cât și izolarea în spital a cazurilor pozitive. Unde a fost cazul, secția a fost închisă pentru dezinfecție. În cazul unor instituții de învățământ, centre sportive sau societăți comerciale, s-a dispus izolarea în funcție de forma clinică a bolii./ahincu/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (12 noiembrie)