Ministrul sănătăţii din Ucraina avertizează că incidenţa cazurilor de COVID-19 se va menţine ridicată până în aprilie

Ministrul ucrainean al sănătăţii, Maksim Stepanov, a declarat că incidenţa cazurilor de coronavirus în Ucraina va rămâne ridicată până în luna aprilie a anului viitor. Potrivit ministrului, principala sarcină în toată această perioadă va fi reducerea numărului de victime ale COVID-19. „Vom parcurge destul de dificil această perioadă. Credem că va dura până în aprilie. Ideea nu este că va trece cu ușurință, ci că va fi greu. Întrebarea de bază este cu ce pierderi umane vom traversa această perioadă. Sarcina noastră este să facem astfel încât să avem cât mai puține victime ale COVID-19” – a precizat Stepanov. Guvernul de la Kiev a aprobat, miercuri, introducerea carantinei pe timp de weekend, începând cu data de 14 noiembrie. Noile restricții vor fi în vigoare din noaptea de vineri spre sâmbătă, de la ora 00:00, până în noaptea de duminică spre luni, la ora 00:00. Aşa-numita „carantină de weekend” se va aplica până pe 30 noiembrie. Potrivit deciziei guvernamentale, în zilele de weekend, vor fi închise spaţiile de divertisment, restaurantele (va fi permisă doar livrarea la domiciliu), cafenelele, sălile de sport, magazinele non-alimentare şi centrele comerciale. Evenimentele culturale, de asemenea, vor fi interzise în zilele de sâmbătă şi duminică, fiind, astfel, închise muzeele şi alte instituţii din domeniul culturii. În timpul carantinei de weekend, vor funcţiona doar magazinele alimentare, farmaciile, benzinăriile şi va fi permisă circulaţia rutieră. Guvernul de la Kiev a impus aceste noi restricţii în condiţiile în care Ucraina a înregistrat deja peste 480.000 de cazuri de coronavirus şi aproape 9.000 de decese. În ultima săptămână, autorităţile ucrainene raportează zilnic aproximativ 10.000 de îmbolnăviri./sdan/sdm2

(www.rbc.ua – 12 noiembrie)