Șase angajați de la Centrul Regional pentru azilanți din Rădăuți au fost confirmați cu COVID-19

La Centrul Regional pentru azilanți, din Rădăuți, au apărut primele cazuri de COVID-19, de la începutul epidemiei. Au fost confirmate șase cazuri de îmbolnăvire, toate în rândul angajaților. Conducerea centrului a achiziționat kituri pentru testare, astăzi fiind programate testările pentru azilanți. În acest moment, în Centrul de la Rădăuți sunt internați peste 100 de solicitanți de azil din mai multe țări, după cum ne-a transmis corespondenta RRA, Mihaela Buculei./cmorozanu/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 12 noiembrie)