„Radiojurnal” – Reporter: Mihaela Dragomir
Realizator: Cea de a 27-a ediție a Târgului de carte Gaudeamus Radio România se desfășoară anul acesta în format integral online, începând de luni și până duminică, 22 noiembrie. Partenerul Radio România la ediția din acest an este magazinul online elefant.ro.
Reporter: La eveniment și-au anunțat participarea a peste 100 de companii, printre care se numără cele mai prestigioase edituri din România, distribuitori de carte românească și străină, muzică și jocuri educative. Acestea se vor regăsi pe pagina de internet www.gaudeamus.ro, în secțiunea Catalog, cu pagini de prezentare individuale dedicate acestei ediții. Standurile virtuale ale participanților vor putea fi accesate prin butonul aferent și cititorii vor putea cumpăra cărțile preferate astfel: fie prin elefant.ro, având astfel avantajul de a plasa toate cărțile în același coș și de a face o singură comandă de la toate standurile din cadrul târgului, fie prin plasarea de comenzi pe site-urile companiilor participante care au optat pentru vânzarea prin intermediul propriilor magazin online. Cele aproximativ 200 de evenimente organizate de Radio România și de participanții la această ediție vor fi disponibile live sau înregistrate în secțiunea dedicată programului de pe site-ul târgului.#HUN/dstanesc

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 noiembrie)