Guvernul Ucrainei lansează o aplicaţie prin care cetăţenii pot fi notificaţi dacă se află în apropierea unui bolnav de COVID-19

Premierul Ucrainei, Denis Şmigal, a anunţat că cetăţenii ucraineni vor fi notificaţi cu ajutorul unei aplicaţii atunci când se vor afla în aceeaşi încăpere cu o persoană infectată cu noul tip de coronavirus. Potrivit premierului, Guvernul de la Kiev va pune în funcţiune acest sistem în cel mai scurt timp. „Ucraina va fi una dintre primele țări din lume cu o astfel de tehnologie” – a remarcat premierul. De asemenea, Denis Şmigal a menţionat că autorităţile vor implementa o serie de instrumente digitale pentru a ajuta la combaterea pandemiei de coronavirus./sdan/sdm2

(www.rbc.ua – 18 noiembrie)