Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, efectuează o vizită în Georgia

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, efectuează o vizită în Republica Georgia, unde se va întâlni cu lideri politici şi religioşi şi reprezentanţi ai organizaţiilor societăţii civile.

Vizita oficialului american survine pe fondul continuării protestelor din Georgia, declanşate de modul în care s-au desfăşurat recentele alegeri parlamentare. Partidele de opoziţie acuză guvernul de manipularea rezultatelor şi au organizat un lanţ uman de protestatari, care se va întinde pe principalul bulevad din capitala Tbilisi, pentru a-i atrage atenţia lui Mike Pompeo cu privire la „regresul periculos” al democraţiei ţării.

În această săptămână, mai multe personalităţi georgiene, inclusiv foşti miniştri şi ambasadori, au publicat o scrisoare deschisă adresată secretarului de stat, solicitând SUA să asigure o prezenţă militară permanentă în Georgia. Ei spun că acest demers este necesar din cauza ameninţării la adresa securităţii, din partea Rusiei./mbrotacel/gpodea

BBC SERVICIUL MONDIAL – 18 noiembrie