János Árpád Potápi critică declararea aniversării Tratatului de la Trianon drept zi de sărbătoare naţională a României

János Árpád Potápi, secretar de stat pentru politici naţionale la Oficiul premierului ungar, a numit declararea aniversării Tratatului de la Trianon drept zi de sărbătoare naţională a României ca fiind şocantă şi profund jignitoare la adresa maghiarilor. János Árpád Potápi a precizat că „forţarea membrilor unei comunităţi naţionale să sărbătorească cea mai îndoliată zi din propria lor istorie nu numai că nu este în conformitate cu UE, ci este o imensă lipsă de respect faţă de membrii comunităţii”. Potrivit legii promulgate ieri, aniversarea Tratatului de la Trianon va fi zi de sărbătoare naţională în România. În data de 4 iunie se vor organiza manifestări de popularizare a semnificaţiei evenimentului istoric, iar în spaţiile publice se va arbora drapelul naţional al României./lendrefy/dsirbu

MR1 RADIO KOSSUTH BUDAPESTA – 19 noiembrie