UNICEF îndeamnă la acțiune pentru a preveni pierderea unei generații, în condițiile în care COVID-19 amenință să provoace daune ireversibile la nivelul educației, al nutriției și al bunăstării copiilor

Copiii și adolescenții reprezintă 1 din 9 cazuri de COVID-19 raportate, potrivit unei noi analize publicate înaintea Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului

 BUCUREȘTI, 19 noiembrie 2020 – UNICEF a avertizat azi, într-un nou raport, că pandemia de COVID-19, aflată în pragul celui de-al doilea an, prezintă numeroase consecințe grave pentru copii.

Publicat înaintea Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, Averting a Lost COVID Generation [Prevenirea pierderii unei generații din cauza COVID] este primul raport al UNICEF ce descrie pe larg numeroasele consecințe grave pentru copii, pe fondul prelungirii pandemiei. Acesta arată că, deși copiii infectați prezintă simptome ușoare, numărul infectărilor este în creștere, iar impactul pe termen lung asupra educației, nutriției și bunăstării poate afecta viața unei generații întregi de copii și tineri.

De la începutul pandemiei de COVID-19, circulă constant un mit potrivit căruia copiii sunt rareori afectați de această boală. Este cât se poate de neadevărat”, a afirmat Henrietta Fore, Directorul executiv al UNICEF. „Copiii se pot îmbolnăvi și pot răspândi boala, dar acesta este doar vârful aisbergului pandemic. Întreruperea serviciilor cheie și creșterea vertiginoasă a ratei de sărăcie reprezintă cel mai mare pericol pentru copii. Cu cât durează mai mult criza, cu atât impactul ei asupra educației, sănătății, nutriției și bunăstării copiilor va fi mai profund. Viitorul unei generații întregi este în pericol”.

Potrivit raportului, în data de 3 noiembrie, în 87 de țări ce dețin date dezagregate în funcție de vârstă, copiii și adolescenții sub 20 de ani reprezentau unul din nouă cazuri de COVID-19, adică 11% dintre cele 25,7 de milioane de infectări raportate de către aceste state. Este necesară o mai mare fiabilitate a datelor dezagregate în funcție de vârstă referitoare la infectări, decese și testări pentru a înțelege mai bine impactul crizei asupra copiilor celor mai vulnerabili și pentru a ghida intervențiile.

Raportul menționează că, deși copiii pot transmite virusul altor copii și persoanelor mai în vârstă, există puternice indicii care arată că, în cazul în care se aplică măsuri de siguranță elementare, beneficiile nete ale continuării activității școlilor sunt mai importante decât costurile implicate de închiderea lor. Școlile nu reprezintă unul dintre principalele mijloace de transmitere comunitară, iar copiii iau virusul mai degrabă în afara unităților școlare.

Conform raportului, întreruperea serviciilor medicale și sociale esențiale pentru copii, cauzată de COVID-19, reprezintă cel mai mare pericol pentru aceștia. În baza noilor date generate de studiile întreprinse de UNICEF în 140 de țări, raportul menționează că:

  • Aproximativ o treime dintre țările analizate a înregistrat o scădere de cel puțin 10%a acoperirii serviciilor medicale, precum vaccinări de rutină, tratament ambulatoriu pentru bolile infecțioase ale copilăriei și servicii de sănătate a mamei. Frica de infectare reprezintă o cauză majoră.
  • În 135 de țări, acoperirea serviciilor de nutriție adresate femeilor și copiilor a scăzut cu 40%. În octombrie 2020, la nivel mondial, 265 de milioane de copii nu aveau în continuare acces la mesele oferite în școli. Peste 250 de milioane de copii sub 5 ani s-ar putea să nu beneficieze de programele de suplimentare cu vitamina A, care oferă beneficii vitale.
  • 65 de țări au raportat o scădere a vizitelor la domiciliu efectuate de asistenții sociali în septembrie 2020, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Alte date alarmante prezentate în cadrul raportului sunt:

  • În noiembrie 2020, închiderea școlilor la nivel național în 30 de țări afectează 572 de milioane de elevi, adică 33% din totalul elevilor la nivel mondial.
  • Potrivit estimărilor, întreruperea prelungită a serviciilor și creșterea ratei de subnutriție pot duce la 2 milioane de noi decese în rândul copiilor și 200.000 de noi cazuri de copii născuți morți, într-un interval de 12 luni.
  • Alte 6-7 milioane de copii sub 5 ani se vor confrunta cu pierderi în greutate sau subnutriție acută în 2020, o creștere de 14% ce va însemna, lunar, peste 10.000 de noi decese în rândul copiilor, mai ales în Africa Subsahariană și Asia de Sud.
  • La nivel mondial, se estimează că numărul copiilor afectați de sărăcie multidimensională – fără acces la educație, sănătate, locuințe, nutriție, salubritate și apă – a crescut cu 15%, adică cu 150 de milioane de copii, la mijlocul lui 2020.

Pentru a răspunde acestei crize, UNICEF îndeamnă guvernele și partenerii:

  1. Să se asigure că toți copiii au acces la educație, inclusiv prin eliminarea decalajului digital.
  2. Să garanteze acces la servicii de nutriție și sănătate și să se asigure că sunt disponibile vaccinuri la prețuri accesibile pentru fiecare copil.
  3. Să sprijine și să protejeze sănătatea mintală a copiilor și tinerilor și să pună capăt abuzului, violenței de gen și neglijării copiilor.
  4. Să crească accesul la apă potabilă sigură, salubritate și igienă și să oprească degradarea mediului și schimbările climatice.
  5. Să reducă sărăcia infantilă și să asigure o redresare incluzivă tuturor.
  6. Să își dubleze eforturile menite să protejeze și să sprijine copiii afectați de conflicte, dezastre și strămutări și familiile acestora.

În acest an, de Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, rugăm guvernele, partenerii și sectorul privat să asculte copiii și să acorde prioritate nevoilor lor”, a afirmat Fore. „În aceste momente în care ne reimaginăm cu toții viitorul și lumea de după pandemie, copiii trebuie să aibă prioritate”.

 ######

Puteți descărca fotografii, imagini video și raportul de aici.

 Raportul va fi disponibil începând cu 19 noiembrie, ora 00.01 GMT, aici: https://www.unicef.org/coronavirus/six-point-plan-protect-children

 Pentru a consulta studiul UNICEF privind întreruperea serviciilor adresate copiilor din cauza COVID-19 în 148 de țări, în perioada 17 august – 17 septembrie, https://data.unicef.org/resources/rapid-situation-tracking-covid-19-socioeconomic-impacts-data-viz/.

 Datele referitoare la prevalența infecției cu SARS-CoV-2 în rândul copiilor și adolescenților sub 20 de ani sunt datele naționale reanalizate publicate de Institutul de Studii Demografice Max Planck (MPIDR) (https://osf.io/mpwjq/).

Despre UNICEF

UNICEF este prezent în unele dintre cele mai dificile locuri din lume, pentru a-i ajuta pe cei mai defavorizați copii ai planetei. În 190 de țări și teritorii, pretutindeni, ne desfășurăm activitatea în sprijinul fiecărui copil, pentru a construi o lume mai bună pentru toți. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.

Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram.