Municipiul Constanţa a intrat, alături de alte localităţi din ţară, în carantină

Realizator: Doar 17 județe mai sunt în zona galbenă, adică au mai puțin de trei îmbolnăvirii la mia de locuitori în ultimele 14 zile. Sibiul a scăzut ușor sub 9 la mia de locuitori, dar este în continuare pe primul loc la nivel național. Numărul mare de infectării a determinat autoritățile să instituie carantină în mai mai multe municipii. Cel mai nou intrat în această categorie este Constanța, unde măsura se aplică de aseară, de la ora 20:00. Polițiștii și jandarmii au fost mobilizați în misiuni de verificare a măsurilor dispuse și au făcut deja primele controale.
Reporter: Sorin Cealera: Forțele de ordine au organizat filtre la intrările și ieșirile din oraș, dar și în trafic, în dinamică. Cei mai mulți conducători auto și pasageri au fost în regulă, însă au existat și persoane care nu au putut prezenta acte pentru a justifica prezența în trafic.
Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al IJP Constanța: Cei care nu au declarație, adeverință eliberată de angajator sau legitimație de serviciu sau care nu își pot justifica motivul ieșirii din casă în această perioadă sunt pasibili de sancțiune contravențională, care este cuprinsă între 500 și 2.500 lei.
Reporter: Pentru a se asigura că cetățenii respectă toate măsurile de protecție sanitară forțele de ordine vor face controale la punctele de intrare şi ieșire din municipiu, dar și în interiorul orașului cu un plus de atenție pentru zonele în care se pot produce aglomerări de persoane.
Realizator: În carantină au intrat și municipiul Lugoj din judeţul Timiş, dar şi localităţile Cheajna şi Bragadiru din judeţul Ilfov. Acestea se alătură astfel comunelor Clinceni şi Berceni de la periferia capitalei, în condiţiile în care în judeţul Ilfov rata de incidenţă a infectării cu coronavirus a ajuns la 7,89 la mie, fiind pe locul al doilea la nivel naţional.#HUN/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 noiembrie)