Franța ordonă giganților tehnologici să plătească impozitul digital

Ministerul francez al Finanțelor a trimis notificări marilor companii tehnologice pasibile de plata taxei pe serviciile digitale de a plăti acest impozit în luna decembrie, a comunicat miercuri ministerul. Franța a suspendat colectarea acestei taxe, care va afecta companii precum Facebook și Amazon, la începutul acestui an, în timp ce se desfășurau negocieri la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică cu privire la o revizuire a regulilor fiscale internaționale. Ministerul Finanțelor a anunţat cu mult timp înainte că va percepe impozitul în luna decembrie, așa cum era planificat, dacă discuțiile se vor dovedi nefructuoase până atunci, ceea ce s-a întâmplat atunci când cele aproape 140 de țări implicate au convenit luna trecută să continue negocierile până la mijlocul anului 2021. „Companiile supuse impozitului au primit notificarea de a plăti suma aferentă anului 2020″, a declarat un oficial al Ministerului Finanțelor. Franța a impus anul trecut o taxă de 3% asupra veniturilor din serviciile digitale câștigate în Franța de companii cu venituri de peste 25 de milioane de euro pe teritoriul său și peste 750 de milioane de euro la nivel mondial. Ministerul spera să strângă aproximativ 500 de milioane de euro anul acesta din impozit, însă proiectul de lege al bugetului pentru 2021 se referă la un total de 400 de milioane. Poziția Facebook este „de a asigura respectarea tuturor legilor fiscale din jurisdicțiile în care operăm”. Alte companii de tehnologie au făcut declarații similare. Parisul a declarat că va retrage impozitul de îndată ce se va ajunge la un acord OECD pentru actualizarea regulilor privind impozitarea transfrontalieră pentru epoca comerțului online, unde marile companii de vânzări pe internet pot obţine profituri uriaşe în țările cu impozite mici, indiferent de locul în care se află clienții lor. „Vom percepe acest impozit digital la mijlocul lunii decembrie, așa cum am explicat întotdeauna administrației americane”, a declarat ministrul francez de finanțe Bruno Le Maire, luni, la un eveniment de la Bloomberg. „Obiectivul nostru rămâne să avem un acord OECD până în primele luni ale anului 2021, deoarece rămânem profund convinși că (…) modul cel mai bun de a rezolva această problemă cheie a impozitării digitale este obținerea unui acord multilateral în cadrul OECD”, a adăugat el.

REUTERS – 25 noiembrie)/opopescu/dsirbu