Exploratoarea Uca Marinescu a primit Premiul „Strâmtoarea Magellan” din partea statului Chile

Exploratoarea Uca Marinescu a primit azi Premiul „Strâmtoarea Magellan” din partea statului Chile şi a fost invitată să participe la o nouă expediţie în Antarctica, peste doi ani. Ambasadorul chilian la Bucureşti i-a oferit Ucăi Marinescu şi o diplomă de onoare, ca recunoaştere a spiritului său explorator, împărtăşit noilor generaţii. Ea se adaugă celor peste 70 de personalităţi din întreaga lume care au fost premiate pentru inovaţie şi explorare cu impact global, la 500 de ani de la descoperirea Strâmtorii Magellan. Uca Marinescu este pasionată de călătorii şi expediţii, iar pe cele mai importante le-a făcut după pensionarea din învăţământ – a ajuns la polii geografici şi magnetici ai Globului şi în numeroase alte zone greu accesibile, pe care le-a fotografiat şi prezentat mai ales în expoziţii, dar şi în multe interviuri, inclusiv la Radio România./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 noiembrie