Guvernul Serbiei va intensifica reformele necesare procesului de integrare europeană, declară premierul Serbiei

Premierul Serbiei, Ana Brnabić, la întâlnirea cu șeful Delegației Uniunii Europene la Belgrad, Sem Fabrizi, și cu ambasadorii statelor UE acreditați la Belgrad, a declarat că Guvernul Serbiei are voința politică și determinarea de a intensifica reformele necesare procesului de integrare europeană, deoarece aderarea la UE este cea mai importantă prioritate de politică externă a Serbiei. Brnabić i-a informat pe ambasadorii UE că Serbia va continua implementarea reformelor din domeniul statului de drept și reforma sistemului de justiție, în interesul societății și cetățenilor Serbiei. Referindu-se la activitățile viitoare ale Guvernului Serbiei, Brnabić a subliniat că în curând va fi adoptat Planul de acțiune pentru aplicarea Strategiei mass-media, Guvernul Serbiei fiind angajat în avansarea dialogului cu asociațiile jurnaliștilor. Participanții la întâlnire au subliniat importanța formării unui minister dedicat dialogului social, accentuând că astfel se va auzi vocea tuturor actorilor din societate. Fabrizi și ambasadorii UE au salutat formarea noului guvern al Serbiei și angajamentul ferm de a accelera reformele, în special în domeniul statului de drept. De asemenea au exprimat solidaritate deplină și continuarea ajutorului acordat Serbiei în timpul crizei provocate de pandemia de coronavirus. Fabrizi a subliniat că UE va continua să sprijine financiar Serbia și regiunea Balcanilor de Vest prin Instrumentul pentru Asistența de Preaderare și Planul economic și de investiții pentru Balcanii de Vest. Brnabić a anunțat că Serbia a acceptat noua metodologie de aderare la UE și în următoarea perioadă așteaptă un semnal pozitiv al UE și deschiderea de noi capitole de negociere./rmihaj/pvelisar

(www.rts.rs – 26 noiembrie)