Poziţia Ministerului Turismului de la Sofia privind apelul cancelarului Angela Merkel în legătură cu staţiunile de schi

Ministerul Turismului din Bulgaria şi-a comunicat poziţia referitoare la apelul lansat de cancelarul german Angela Merkel, care a declarat că va încerca să convingă partenerii europeni să nu deschidă staţiunile de schi pâna în data de 10 ianuarie. „Staţiunile montane Bansko, Boroveţ şi Pamporovo îndeplinesc toate cerinţele în vederea respectării cu stricteţe a măsurilor de combatere a coronavirusului”, se arată în comunicatul ministerului. Obiectivul guvernului german este de a se evita repetarea situaţiei din staţiunea austriacă Ischgl, care a devenit unul dintre primele focare de coronavirus din cauza reacţiei lente şi intereselor comerciale. Austria a declarat imediat după apelul lui Merkel că nu este de acord cu o amânare la nivel european a sezonului de schi până după Crăciun şi Anul Nou. Ministerul Turismului de la Sofia subliniază că, în majoritatea ţărilor europene, unele dintre restricţii vor fi ridicate săptămâna viitoare, iar în Bulgaria vor intra în vigoare pe 27 noiembrie la orele 23:30 şi vor dura până pe 21 decembrie. De asemenea, aminteşte că pe data de 21 octombrie, în staţiunile de schi din Bulgaria, au fost introduse măsuri sanitare stricte pentru sezonul de iarnă care urmează. „La această dată, putem susţine în mod categoric că staţiunile de schi Bansko, Boroveţ şi Pamporovo îndeplinesc cerinţele de siguranţă, ca rezultat al investiţiilor făcute în acest sens”, se arată în poziţia Ministerului Turismului de la Sofia./ddaniela/sdm2

(www.dnevnik.bg – 27 noiembrie)