Ministerul Economiei deschide înscrierile pentru obţinerea de fonduri nerambursabile pentru investiţii

Ministerul Economiei deschide înscrierile pentru obţinerea de fonduri nerambursabile pentru investiţii, în contextul crizei provocate de COVID-19. Formularul electronic va fi activ începând de joi, 3 decembrie, ora 10:00, la adresa granturi.imm.gov.ro, până pe 29 ianuarie. Obiectivul principal al acestei scheme de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, pentru beneficiarii a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă ori îngrădită pe perioada stării de alertă. Bugetul total alocat măsurii este de 550 de milioane de euro, iar autorităţile estimează că ar putea fi ajutati 3.000 de beneficiari./ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 decembrie