Ministrul Bogdan Aurescu a pledat pentru iniţierea procesului de redactare a unui nou Concept Strategic al NATO

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a pledat, la reuniunea miniştrilor de externe ai statelor NATO, pentru iniţierea procesului de redactare a unui nou Concept Strategic al Alianţei Nord-Atlantice. Potrivit unui comunicat de presă, el a spus că o atenţie specială trebuie acordată, în continuare, principiilor coeziunii, unităţii şi solidarităţii aliate, precum şi revitalizării parteneriatelor NATO din perspectiva continuării politicii uşilor deschise. Un alt subiect abordat în cadrul discuţiilor a fost legat de relaţiile cu Rusia, Bogdan Aurescu subliniind importanţa continuării eforturilor de asigurare a descurajării şi apărării aliate, precum şi continuarea sprijinului pentru partenerii din vecinătatea estică./ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 decembrie