Persoanele din zonele aflate în carantină vor putea merge la vot fără declaraţii pe proprie răspundere

Premierul Ludovic Orban a declarat aseară că persoanele din zonele aflate în carantină vor putea merge la vot, fără declaraţie pe proprie răspundere. Pe de altă parte, cei care au fost confirmaţi cu COVID-19 şi sunt în carantină la domiciliu nu au voie să iasă din casă şi trebuie să solicite urna mobilă. Avocatul Poporului a precizat, într-un comunicat, că atât cetăţenii bolnavi, cât şi cei aflaţi în izolare, pentru că au fost în contact cu un purtător al virusului, trebuie să trimită anumite documente sau copii privind situaţia epidemiologică în care se află. Astăzi este ultima zi în care cei în cauză pot transmite, prin mijloace electronice, biroului electoral de circumscripţie sau oficiului electoral, copiile actelor medicale şi cererile de votare cu urna mobilă./mnecula/ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 decembrie