Revista presei internaționale – 7 decembrie

Alegerile parlamentare din România sunt în atenția presei internaționale. Românii au mers la urne după ani de incertitudine politică, titrează Euronews. Românii doresc să pună capăt tulburărilor politice, mulți sperând că scrutinul va aduce o anumită stabilitate, într-una dintre cele mai sărace națiuni ale Uniunii Europene, după cinci ani de frământări politice și sociale, consemnează ABC News. Din cauza pandemiei, dar și a oboselii votanților, cota de absenteim se așteaptă să fie ridicată, notează publicația greacă Capital, iar To Vima menționează că, la 30 de ani de la căderea comunismului, România se luptă cu sărăcia care macină o mare parte din populație și aceasta trebuia să fie principala temă a alegerilor parlamentare, pentru toate partidele. Așa cum s-a întâmplat cu majoritatea țărilor din UE, pandemia a afectat speranțele economice, iar România urmează să încheie anul 2020 cu un deficit de peste 9% din PIB, subliniază Balkan Insight. Reforma fiscală și corupția sunt în centrul alegerilor parlamentare din România, într-un vot național cheie pentru restabilirea credibilității în rândul investitorilor, menționează Reuters. La alegerile legislative ținute în plină pandemie, votul este de așteptat să favorizeze politicienii orientați spre reformă, uniți în hotărârea lor de a ține România la pas cu tendințele principale ale UE și departe de tabăra altor națiuni post-comuniste, precum Ungaria și Polonia, cu liderii lor populiști și eurosceptici, opinează San Francisco Chronicle. Însă coronavirusul aruncă o umbră lungă și întunecată asupra alegerilor generale din România, amenințând să scadă participarea și să mărească șansele extremei drepte, opinează Politico.
Pe frontul luptei cu pandemia de coronavirus, Il Messaggero anunță că un nou antiviral ar putea bloca transmiterea virusului în 24 de ore, potrivit unui studiu realizat în Statele Unite, publicat de cercetătorii de la Georgia State University în Nature Microbiology. Potrivit experților, dacă datele studiului vor primi alte confirmări, noul remediu i-ar putea ajuta pe pacienții infectați cu noul coronavirus să devină necontagioși în doar 24 de ore, însă studiul mai are de parcurs multe etape, precizează Il Messaggero. Obama, Bush și Clinton, gata să fie vaccinați public împotriva Covid-19, titrează La Libre Belgique, explicând că demersul lor are ca scop încurajarea cetățenilor americani să facă același lucru. Și Regina Elisabeta a II-a a Angliei va fi vaccinată, adaugă Bloomberg. După aprobarea în Regatul Unit a unuia dintre vaccinuri și anunțul începerii de marți a vaccinării, UE își apără procedurile lente de autorizare, pe măsură ce presiunile cresc asupra decidenților, constată EUObserver și reține că Belgia ar putea începe vaccinarea pe 5 ianuarie, în cel mai bun scenariu. Vaccinurile stârnesc un val de exuberanță pe piețe, titrează Financial Times, apreciind că perspectiva unei reveniri a economiei globale a alimentat optimismul, în ciuda impactului grav al pandemiei. În același timp, Organizația Mondială a Sănătății critică inegalitățile legate de furnizarea veccinurilor, declarând că „este inacceptabil ca țările bogate să le calce în picioare pe cele sărace, pentru a accesa vaccinul anti-Covid-19”, scrie El Periodico. „Covid-19 este o criză globală și soluțiile trebuie să fie împărțite în mod echitabil, ca bunuri publice globale, nu ca bunuri private care sporesc inegalitățile”, a subliniat OMS, citată de ziarul spaniol. În lupta sa cu dezinformarea, Facebook vrea să ia o atitudine mai categorică împotriva anunţurilor false despre vaccinuri, reține Le Figaro. Grupul spune că va fi atent la dezinformarea legată de siguranța, eficacitatea, ingredientele sau efectele secundare ale vaccinurilor și intenționează să elimine „afirmațiile false că vaccinurile Covid-19 ar conține microcipuri”, adaugă ziarul francez.
În Republica Moldova continuă protestele izbucnite după recentele alegeri prezidențiale, demostranții cerând demisia guvernului și alegeri parlamentare anticipate, notează Euronews. Mii de susţinători ai preşedintelui ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, au demonstrat la Chişinău, acuzând Parlamentul că încearcă să saboteze prerogativele noului preşedinte de a lupta împotriva corupţiei, detaliază Reuters și amintește că Maia Sandu, fostă economistă la Banca Mondială, este în favoarea apropierii relaţiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

RADOR – Cristina Zaharia