Preşedintele ales al SUA a anunţat principalele trei obiective care vor fi urmărite în primele 100 de zile ale mandatului său

Preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, a prezentat marţi componenţa echipei sale pe probleme de sănătate, în cadrul unor declaraţii de presă făcute din Wilmington, statul american Delaware. În cadrul declaraţiilor, Joe Biden a subliniat cele trei obiective ale primelor 100 de zile în funcţiune la Casa Albă, obiective care includ „purtarea măştii, vaccinările şi deschiderea şcolilor”. Joe Biden a cerut americanilor să poarte mască numai în primele 100 de zile ale mandatului său prezidenţial şi a precizat că va semna un ordin care obligă purtatul măştii în interiorul clădirilor federale şi în timpul călătoriilor interstatale cu avionul, cu trenul sau cu autocarul. Preşedintele ales al SUA a mai spus că vor fi livrate şi administrate 100 de milioane de doze de vaccin în primele 100 de zile ale mandatului său, în baza unei liste cu trei direcţii principale pe care le va aborda pentru a stopa pandemia de COVID-19. De asemenea, Joe Biden a subliniat că al treilea obiectiv din care va face prioritate naţională în primele 100 de zile ale mandatului este deschiderea şcolilor, „aducerea copiilor din nou la şcoală şi ţinerea lor în şcoli”. „Intenţionăm ca în 100 de zile să avem cât se poate de multe şcoli deschise”, a precizat Joe Biden./mbaciu/ilapadat

(CNN INTERNATIONAL – 8 decembrie)