Raport îngrijorător din Afganistan – 630 de copii uciși sau răniți în primele șase luni din 2020

Peste 630 de copii au fost uciși și răniți în Afganistan în primele șase luni din 2020 din cauza războiului și a violențelor, a transmis marți Comisia Independentă pentru Drepturile Omului din Afganistan (AIHRC). Dintre victime, 225 de copii au fost uciși, iar alți 405 răniți. AIHRC a precizat că principala cauză a deceselor și a rănirii copiilor a fost escaladarea violențelor în zonele rezidențiale. „630 de copii din Afganistan se numără printre victime – 225 de copii uciși și alți 405 răniți. Bineînțeles, acest bilanț va fi mai mare. Potrivit convențiilor internaționale pentru drepturile omului, acei oameni nu erau implicați în război, uciderea lor este o crimă de război.”, a declarat Zabihullah Farhan, purtător de cuvânt al AIHRC. Rajab, în vârstă de opt ani, este un copil afgan care și-a pierdut întreaga familie în război. Copilul și-a pierdut mama, tatăl, doi frați și o soră în urma exploziei unei bombe în provincia Maidan Wardak. Rudele copilului spun că acesta are probleme psihice din cauza tragediei pe care a traversat-o. Luna trecută, Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) a anunțat că Afganistanul rămâne cea mai periculoasă țară pentru viața civililor, în contextul în care jumătate dintre victime sunt copii și femei. În luna octombrie, Misiunea ONU în Afganistan (UNAMA) anunța într-un raport că numărul total al victimelor din rândul civililor în primele nouă luni din 2020 a scăzut cu aproximativ 30 de procente, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Totuși, deși numărul civililor uciși sau răniți este mai mic în aceste prime nouă luni față de oricare alt an începând din 2012, „răul făcut civililor rămâne exorbitant și șocant”. UNAMA a prezentat dovezi pentru faptul că Elemente Anti-Guvernamentale (AGE) rămân responsabile pentru majoritatea victimelor civile, respecitv 58 de procente. Potrivit raportului UNAMA, numărul deceselor în rândul civililor atribuite AGE rămâne similar nivelului din 2019, deși s-a constatat o scădere cu 34 la sută în privința numărului total de persoane ucise sau rănite atribuite AGE. Potrivit raportului, numărul total al civililor uciși de talibani a crescut cu șase procente în primele nouă luni din 2020, iar numărul total al victimelor din rândul civililor – uciși sau răniți – atribuite violențelor comise de talibani, a scăzut cu 32 de procente, în principiu datorită scăderii numărului de victime ale atacurilor sinucigașe și a acțiunilor la sol. UNAMA mai precizează că s-au înmulțit incidentele comise cu explozibili artizanali și cu ținte precise pentru care nu pot fi depistate grupările antiguvernamentale responsabile și, în același timp, a scăzut numărul atacurilor revendicate de talibani sau de autointitulata grupare Stat Islamic (ISIS)./cstoica/sdm2

(https://tolonews.com/afghanistan-168348 – 8 decembrie)