Cangurii sunt capabili să comunice cu privirea

Cangurii sunt capabili să înveţe, precum câinii, să comunice cu oamenii, folosindu-şi privirea pentru „a arăta” şi pentru a cere ajutor – au constatat cercetători australieni şi britanici. Studiul a fost realizat cu 11 canguri care trăiesc în captivitate, însă neîmblânziţi. Când nu au reuşit să deschidă o cutie plină cu alimente, 10 din cei 11 canguri s-au uitat fix spre cercetători şi nouă dintre aceştia au privit când spre om, când spre cutie, ca şi cum ar vrea să arate spre obiect. „Noi considerăm aceasta ca fiind o formă deliberată de comunicare, de cerere de ajutor”, a afirmat Alan McElligott, cercetător la Universitatea Roehampton din Anglia, conducătorul studiului. „Acest comportament, constatat la exemplarele care au participat la experiment, nu este tipic speciilor care trăiesc în sălbăticie, de aceea rezultatul este surprinzător” – a adăugat expertul. Potrivit cercetătorilor, rezultatele obţinute contrazic acele puncte de vedere conform cărora doar animalele domestice, precum câinii, caii şi caprele comunică cu omul şi sugerează că multe alte animale sunt capabile să găsească o cale de a transmite mesajul către om. „Anterior, am crezut că doar animalele domestice încearcă să ceară ajutor în caz că întâmpină probleme. Şi cangurii fac acest lucru” – a precizat Alexandra Green, cercetător la Universitatea din Sydney. Cercetătorii au publicat rezultatele studiului în revista „Biology Letters”./lendrefy/ddaniela

(https://mediamix.mti.hu – 16 decembrie)